Magazinul IKEA deruleaza in perioada 19 decembrie 2014-25 ianuarie 2015 campania “Reciclare mobilier vechi”, care se va desfasura in incinta centrului comercial IKEA din Bucuresti. Astfel, orice consumator individual este asteptat in aceasta perioada sa aduca la magazinul IKEA minimum 1 piesa si maximum 5 piese de mobilier vechi, pentru a putea fi reciclate.
Campania promotionala consta in acordarea de carduri cadou in valoare de 20 lei pentru fiecare piesa de mobilier adusa la magazinul IKEA pentru a fi reciclat, in limita a 5 carduri cadou de persoana. In cadrul campaniei, retailerul colecteaza scaune, mese, mese de cafea, canapele, fotolii, cadre de pat, saltele, dulapuri, comode, noptiere, mobilier de birou, biblioteci, cabinete de bucatarie si cabinete de baie.
Piesele de mobilier aduse pentru reciclare trebuie sa fie intregi, astfel ca nu se accepta fractii (sertare, blaturi, picioare, etc.). Mecanismul campaniei este simplu. Astfel, clientul aduce piesele de mobilier la magazinul IKEA, la containerele destinate acestui scop. Containerele vor fi amplasate in exteriorul magazinului in apropierea zonei “Iesire clienti”. Piesele de mobilier vor fi predate unui angajat PRONATUR care va elibera un tichet doveditor.
Cu acest tichet clientul se va prezenta la departamentul Relatii Clienti de unde isi va putea ridica cardul/cardurile cadou, in baza unui act de identitate prezentat la momentul semnarii formularului de predare primire.
Cardul cadou primit reprezinta un mijloc de plata şi poate fi folosit exclusiv in magazinul IKEA. Nu poate fi folosit pentru achizitionarea produselor din Restaurant, Bistro sau din Magazinul de Delicatese Suedeze. Valoarea produselor achizitionate trebuie sa fie egala sau mai mare decât valoarea cardurilor cadou. In cazul in care valoarea articolelor este mai mare diferenta se poate achita cu orice alta forma de plata (numerar sau card bancar). In cazul in care valoarea articolelor este mai mica, la achizitiile cu acest card cadou nu se acorda rest. Cardul cadou poate fi folosit pana la data de 30 aprilie 2015 inclusiv. (A.D.).