De Ziua Mondială a Curățeniei, Nestlé România a desfășurat acțiuni de ecologizare de-a lungul râului Olt, pe mai multe trasee turistice din Parcul Național Cozia. Cu implicarea a peste 300 de voluntari și sub coordonarea rangerilor de la Parcul Național Cozia, s-au colectat 40 de tone de deșeuri care au fost trimise către reciclare sau valorificare.
Acțiunea vine în completarea viziunii companiei ca niciunul dintre ambalajele sale să nu ajungă la groapa de gunoi sau aruncat în apele și oceanele planetei.
Acțiunea de ecologizare s-a concentrat pe curățarea deșeurilor de pe nouă trasee turistice de-a lungul râului Olt, din zonele Sălătrucel, Călimănești-Căciulata, Castrul Roman Arutela, Valea Băiaşului, cascada Lotrișor, Mănăstirea Turnu, defileul Oltului pe segmentul Călinești-Proieni-Racovița, Valea Păuşa și Turnu-Valea Oltului.
Scopul acțiunii a fost de a încuraja voluntarii să se implice constant în acțiuni de colectare a deșeurilor și de a-i inspira și pe ceilalți să le urmeze exemplul, pentru a lăsa în urmă un mediu liber și curat pentru toți turiștii care vor vizita parcul.
Printre voluntarii care s-au alăturat inițiativei se numără și Șerban Copoț, recunoscut pentru toate acțiunile sale de protejare a naturii și fondator Liga Exploratorilor, un proiect prin care învață copiii importanța protejării mediului înconjurător.
„Respectul față de viitor și un mediu liber și curat pentru copiii noștri reprezintă baza de la care dezvoltăm fiecare acțiune Nestlé. Responsabilitatea față de mediu se manifestă în cele mai variate moduri – o proiectare sustenabilă a ambalajelor, campanii de educare, infrastructura adecvată pentru colectare selectivă și reciclare. Un viitor sustenabil este un angajament pe care ni-l luăm fiecare dintre noi, cu fiecare decizie, zi de zi,” a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România.
Pentru atingerea obiectivului asumat de Nestlé la nivel global de a folosi în proporție de 100% ambalaje reciclabile sau reutilizabile, compania a inaugurat recent un centru de cercetare dedicat descoperirii și dezvoltării unor soluții de ambalare funcționale, sigure și ecologice.
Aceste măsuri sunt realizate în baza angajamentului luat de Nestlé pe termen lung de a proteja mediul înconjurător și de a juca un rol de lider în abordarea schimbărilor climatice. În acest sens, Nestlé a anunțat recent că își accelerează și acțiunile de combatere a schimbărilor climatice și se angajează la zero emisii de gaze cu efect de seră până în 2050. Acest angajament înglobează cel mai ambițios obiectiv al Acordului de la Paris, de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C.
Proiectul Nestlé, desfășurat cu sprijinul administrației Parcului Național Cozia și ManagerdeMediu.ro, a mobilizat voluntari de toate vârstele, elevi ai școlilor din zonă – Școlile Generale din Sălătrucel, Călimănești și Racovița, dar și parteneri privați și reprezentanți ai autorităților locale – RomSilva Regia Națională a Pădurilor, Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Olt, Ocolul Silvic Călimănești, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și Salvamont.
Acțiunea desfășurată de Nestlé în Parcul Național Cozia a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei, cea mai mare acțiune civică de colectare a deșeurilor la nivel global și are scopul de a crește gradul de conștientizare a dimensiunii crizei globale de deșeuri gestionate greșit, care amenință mediul înconjurător. (A.D.).