Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România publică Raportul anual de activitate pentru 2022.
Peste 730.000 de puieți au fost plantați în 2022. Astfel, 165 de hectare din 40 de localități sunt acoperite de peste 100 de specii alese cu grijă de către inginerii silvici din echipa organizatorică pentru a se adapta cât mai bine condițiilor specifice atât din mediul rural unde au fost vizate, cu precădere, terenuri degradate, cât și din mediul urban, unde au fost înființate mini-păduri și aliniamente stradale.
Echipa de proiect a organizat și acțiuni atât cu voluntari, cât si cu zilieri, pentru a planta în numele companiilor care au susținut financiar plantarea puieților.
„Anul 2022 a fost unul intens și plin de satisfacții. Alături de colegii mei, am vizitat zecile de plantații instalate de la debutul inițiativei și până în prezent, monitorizându-le constant și intervenind cu lucrări de întreținere și/sau de completări acolo unde a fost cazul. După cum îmi place mie să zic: e ca în viața de părinte! Faci un copil și te asiguri că acesta va urma toate treptele școlii, de la pregătitoare până la universitate. Așa se întâmplă și cu tinerele noastre păduri. Nu le plantăm și revenim după 10 ani la ele. Le vizităm de mai multe ori pe an și le ajutăm să crească, când au nevoie. Ajutorul constă în lucrări de descopleșire, de mobilizare a solului, de stropiri împotriva afidelor ori a făinării, de completări ș.a.”, a declarat Mihai Enescu, inginer silvic în cadrul inițiativei Plantăm fapte bune în România.
Pepiniera Plantăm fapte bune în România a început să producă puieți, având și un rol didactic, completând acțiune de plantare organizate în școli.
Conferințele Plantăm fapte bune în România organizate live pe pagina de Facebook împreună cu specialiști din silvicultură și din domenii conexe au contribuit la caracterul educațional al proiectului.
Partenerii naționali în 2022 au fost Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, s-au implicat financiar Allianz-Țiriac Asigurări, Ameropa, Bergenbier, H Essers, Holcim, Kaufland, Rompetrol, Philip Morris, Orange, Temenos și Wipro.
Plantăm fapte bune în România mulțumește tuturor celor care se implică în cauza pădurilor.