Timp de un an, romanii care au folosit site-ul de anunturi OLX pentru a vinde si a cumpara bunuri la mana a doua au avut un impact direct asupra mediului inconjurator si au contribut la reducerea emisiilor de carbon cu 1,2 milioane tone CO2, potrivit unui calcul efectuat de Carbon Expert si Allcot Group pentru OLX Romania.
Calculul a fost realizat pe baza numarului de produse declarate vandute de catre utilizatorii OLX la dezactivarea anunturilor din ultimul an. Pentru studiu, au fost luate in considerare cele mai populare 28 dintre ofertele listate pe site-ul de anunturi din categoriile „Auto”, „Electronice si Electrocasnice”, „Casa si Gradina”, „Sport – timp liber”, „Mama si copilul” si „Moda si frumusete”.
Comercializarea autoturismelor la mana a doua a avut cel mai mare impact asupra reducerii cantitatii de emisii de CO2 din ultimul an – cele peste 100.000 de masini declarate vandute pe OLX au redus cu 1,1 milioane de tone emisiile de carbon.
Tranzactionarea a 409.557 de produse electronice si electrocasnice la mana a doua a redus cantitatea de emisii de carbon din Romania cu 27.372 de tone, iar comercializarea celor peste 66.000 de produse din categoria „Casa si gradina” a dus la reducerea emisiilor de carbon din ultimul an cu 10.737 tone.
“Raportul pe care l-am realizat pentru OLX arata ca emisiile de CO2 se diminueaza semnificativ ca urmare a comertului cu produse second-hand. Practic, cumparand un produs la mana a doua, prelungim viata acestui produs si reducem cantitatea de energie care ar fi consumata pentru producerea aceluiasi produs nou. Asadar, folosirea produselor vandute pe OLX este unul dintre modurile prin care putem influenta cantitatea de CO2 care creeaza efectul de sera si prin care, cu totii, putem contribui la protejarea mediului inconjurator. De exemplu, centrala termoelectrica a unui oras de 250.000 locuitori emite in jur de 1,2 milioane tone CO2, adica aproape aceeasi cantitate de CO2 salvata prin tranzactiile OLX”, explica Casiana Fometescu, consultant CO2 in cadrul Carbon Expert.
Potrivit Eurostat, emisiile de CO2 reprezinta 80% din totalul gazelor cu efect de sera generate la nivelul Uniunii Europene, care contribuie masiv la fenomenul de incalzire globala. Datele Institutului European de Statistica arata ca, anul trecut, ţara noastra a fost responsabila de 2,1% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din Uniunea Europeana.
“Dincolo de motivele pragmatice pentru care alegem sa vindem lucrurile pe care nu le mai folosim sau sa cumparam bunuri folosite in prealabil de alte persoane, refolosirea obiectelor puse deja in circulatie contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de carbon. Alaturi de romanii care aleg sa vanda si sa cumpere pe OLX, suntem astfel implicati intr-o cauza de interes global care influenteaza direct mediul inconjurator”, declara Cristina Gheorghitoiu, General Manager OLX Group Romania. (A.D.).