În perioada 2018-2021, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de instruire și suport pentru a deprinde abilitățile necesare pentru a se angaja și pentru a își deschide propria afacere.
Pe lângă aceștia, proiectul își propune să prevină alți 1.000 de tineri înscriși la o școală din învățământul vocațional și tehnic să aparțină grupului NEET, oferindu-le training și consiliere.
Beneficiarii proiectului vor participa la activități susținute în unul dintre cele 4 hub-uri din fiecare țară dintre cele care implementează NEETs in Entrepreneurship. Pe parcursul celor 3 ani, cel puțin 500 de tineri NEET vor avea acces la activități pentru inserția profesională, 400 vor participa la activități de bază pentru incubarea afacerilor, iar 40 își vor deschide propriile afaceri.
Beneficiind de expertiza Junior Achievement în realizarea și administrarea conținutului educațional, tinerii NEET vor putea participa la un curs blended learning despre carieră și antreprenoriat, prin intermediul unor sesiuni interactive, întâlniri de lucru și module e-learning. Astfel, aceștia vor avea ocazia să acceseze conținutul educațional al proiectului într-o modalitate ușor de utilizat pentru ei, indiferent de locație sau disponibilitatea acestora la un anumit moment din zi. Toate acestea au scopul de a îi ajuta să găsească un loc de muncă fie la o companie, fie să își deschidă propria inițiativă antreprenorială.
Prin activitățile sale, proiectul își propune și să creeze parteneriate între instituții, hub-uri pentru afaceri, școli și agenții economici din piața muncii națională și cea europeană. În acest fel, tinerii vor beneficia de o inserție profesională mai ușoară și vor avea o atitudine antreprenorială atunci când aleg o opțiune profesională.
NEETs reprezintă o categorie socială sensibilă, a tinerilor vulnerabili, cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, care nu sunt la școală, nu sunt înscriși nici la o altă formă de pregătire și nici nu muncesc. (A.D.).