Peste 7.700 de cadre didactice din România și Republica Moldova participă la cea de-a doua ediție a Festivalului Digital Predau Viitor, organizat de Asociația Techsoup.
În perioada 1-3 noiembrie, profesorii vor lua parte, online și gratuit, la sesiuni de lucru legate de pedagogia digitală, implicarea elevilor în propria învățare, cetățenie democratică și pentru mediu sau AI. Astfel, profesorii pot duce în clasă idei și tehnici noi de predare, în contextul în care doar 50% dintre adolescenții români cu vârstele între 16 și 19 ani au competențe digitale de bază sau peste media europeană.
Cu scopul de a oferi o nouă lentilă de a privi educația, cadrele didactice vor putea participa și la o sesiune de idei pentru educație pentru democrație, realizată împreună cu cei de la Expert Forum.
Anul 2023 a fost declarat „Anul European al Competențelor”, ocazie cu care Comisia Europeană a venit cu mai multe recomandări privind educația digitală. De exemplu, Comisia recomandă statelor membre să sprijine informatica de înaltă calitate în școli, să integreze dezvoltarea competențelor digitale pentru adulți și să abordeze deficitul de profesioniști TIC.
Un raport OECD din 2018 privind profesorii din România arată că procentajul profesorilor care au participat la cursuri de formare în ultimele 12 luni anterioare desfășurării studiului a fost de 89%, sub media celorlalte țărilor europene analizate, care a fost de 94%. De asemenea, din același raport reiese faptul că profesorii români din orașe cu peste 100.000 de locuitori care au participat la cursuri de formare în ultimele 12 luni anterioare desfășurării studiului a fost de 94% (egal cu cel din OCDE), dar în mediul rural participarea a fost de doar 86%, ceea ce face ca în România să se înregistreze cea mai mare diferență urban-rural dintre toate țările participante la studiu.
În acest context, pe 1 noiembrie 2023, a doua ediție a Festivalului Digital Predau Viitor, organizat de Asociația Techsoup, își deschide porțile virtuale pentru profesori de oriunde. Timp de 3 zile, aproximativ 7.700 de profesori, directori de școli și decidenți educaționali din România și Republica Moldova își vor petrece o parte din vacanța de toamnă (1-3 noiembrie 2023) învățând despre pedagogie digitală, STEAM și cetățenie digitală.
Din cele aproximativ 7.700 de cadre didactice din România și Republica Moldova, 814 predau informatică și TIC la gimnaziu și liceu, 441 predau matematica, iar 259 profesori predau educația socială și/sau istorie la aceste nivele de învățământ. Profesorii înscriși la festival predau la peste 775.000 de elevi de la toate nivelurile învățământului secundar, dar mai bine de 3.200 dintre ei predau exclusiv la nivelul primar.
Trei zile de festival, o nouă lentilă de a privi educația
Pe parcursul celor trei zile tematice, participanții la Festivalul Digital Predau Viitorul sunt așteptați pe cele 2 scene virtuale, de unde pot alege între cele 15 sesiuni cu idei și bune practici susținute de cei 26 de experți români și internaționali.
Premiera acestui an constă în faptul că sesiunile sunt organizate tematic: ziua de pedagogie, ziua de cetățenie digitală și ziua de educație STEAM, la care profesorii pot participa indiferent de nivelul sau de materia pe care o predau.
Cât de importantă e joacă în procesul de învățare
Prima zi a Festivalului Digital Predau Viitorul, ziua de pedagogie, debutează cu o invitație la reflecție despre joacă și cât de importantă este în dezvoltare și învățare. Participanții vor fi călăuziți în discuție de Fiona Kirkland, play pedagogy officer la Play Scotland. Fiona lucrează cu școli și educatori pentru a dezvolta joaca în mediile educaționale și conduce Play Scotland Play Pedagogy Award, care are ca scop integrarea pedagogiei jocului în școlile din Scoția.
Ziua continuă cu discuții și idei despre cum facem evaluare, cum îmbogățim dialogurile cu elevii și cum îi putem implica să devină agenți ai propriei învățări. Elena Ungureanu este doctor în științele educației, Universitatea din București, și împreună cu Roxana Munteanu, Asociația Techsoup, va susține o sesiune despre comunicarea autentică profesor – elev, astfel încât elevul să fie cât mai motivat.
De asemenea, într-o sesiune dedicată special lor, profesorii de informatică și TIC de gimnaziu și liceu primesc o serie de idei de activități de echipă (un)plugged, fără calculatoare, pentru informatică.
Cetățenie digitală și discuții despre democrație
În cea de-a doua zi de festival, dedicată cetățeniei digitale, discutăm despre democrație, cum creștem lideri pentru natură și planetă în școală, iar profesorii pot lua acasă și duce la clasă idei de activități despre educație pentru interculturalitate și educație despre Holocaust de la Institutul Intercultural Timișoara.
La Festivalul Digital Predau Viitor va fi transmisă și o sesiune de idei de activități pentru educație pentru democrație, materie care se parcurge în clasa a VII-a, care va fi coordonată de colegi de la Expert Forum. Astfel, alături de Maria Cezar, Cezara Grama, și profesori de educație socială cu care Expert Forum lucrează, profesorii vor putea descoperi exemple concrete de activități care pot fi desfășurate în clasă, pentru a ajuta elevii să înțeleagă cum funcționează democrația. Mai mult, fiecare profesor va avea ocazia să afle și de ce este importantă discuția despre democrație încă din gimnaziu.
Pedagogie înainte de tehnologie
Ultima zi a Festivalului Digital Predau Viitor, dedicată educației STEAM, debutează cu o invitație la mai multă pedagogie înainte de tehnologie, adresată de Ollie Bray, strategic director la Education Scotland, agenția executivă a guvernului scoțian însărcinată cu sprijinirea calității și îmbunătățirii educației în Scoția.
La Education Scotland, Ollie se ocupă de inițiativele naționale de îmbunătățire ale educației și învățării și leadership profesional. Portofoliul lui include inițiative naționale majore, cum ar fi implementarea continuă a curriculumului pentru excelență (inclusiv curriculum, pedagogie și evaluare), inovare curriculara, învățare și predare digitală (inclusiv Glow și oferta națională de eLearning) și incluziune, bunăstare și egalitate.
Discutăm apoi despre cum predăm despre inteligența artificială împreună cu Veronica Cucuiat, research scientist la Raspberry PI Foundation, și Mihaela Moraru, profesoară de informatică și TIC la Liceul Teoretic Andrei Bârseanu, Târnăveni. În cercetările ei, Veronica Cucuiat explorează cum învață tinerii despre tehnologii digitale și inteligență artificială, și cum putem crea experiențe de învățare interesante și accesibile tuturor copiilor.
„A fost foarte interesant, nu știam pe care dintre scene să fiu prezentă, subiectele abordate fiind unul mai interesant ca altul. Ca de obicei, ceea ce faceți implică dăruirea voastră, lucru care se vede, sunteți o echipă de cinci stele iar pentru tot ceea ce ne oferiți cu generozitate eu vreau să vă mulțumesc cu recunoștință!”, a declarat unul dintre profesorii participanți la prima ediție a Festivalului Digital Predau Viitor.
Toate cele 15 sesiuni tematice de pe parcursul celor trei zile de Festival pot fi accesate online și în mod gratuit de profesori, învățători și decidenți educaționali din România și Republica Moldova.
„Am creat Festival Digital Predau Viitor fiindcă am vrut ca toți profesorii din România să aibă opțiunea unui eveniment profesional gratuit și de calitate, gândit și creat de pedagogi pentru pedagogi. Am pus în Festival multe lucruri pe care le-am admirat în conferințe internaționale și pe care ni le-am dorit mult pentru profesorii noștri: un spațiu și o comunitate virtuală la care să te poți conecta la învățare de oriunde, un loc în care să găsești idei curajoase despre educație și activități de dus imediat la clasă, invitați cu greutate în domeniile lor și cu expertiză semnificativă pedagogică. Extinderea lui ca invitație către colegii din Republica Moldova a venit absolut natural, la fel și extinderea către profesorii vorbitori de limbă română din diaspora. Și ne-am bucurat să găsim susținători și parteneri de conținut cu care să facem acest lucru posibil. Anul acesta discutăm despre pedagogie mai mult decât oricând, tocmai fiindcă viitorul este digital și tehnologie, și clasele și orele noastre devin digitale și tehnologizate. Pedagogia și științele învățării sunt steaua nordului atunci când navigăm schimbări educaționale cum suntem cele pe care le navigăm în ultimii ani – te ajută să găsești echilibrul în contextul tău specific”, a afirmat Elena Coman, Director Programe Asociația Techsoup.
Susținătorii Festivalului Digital Predau Viitor în 2023 sunt Romanian-American Foundation, SAP și Rețele Electrice S.A. (E-Distribuție).
Partenerii de conținut ai Festivalului anul acesta sunt Raspberry PI Foundation, Expert Forum, ProPark – Fundația pentru Arii Protejate, Viitor Plus, Institutul Intercultural Timișoara și învățători Îndreptar Digital și profesori Predau Viitor și din ONG-urile partenere, de la toate nivelurile de învățământ.
Prezența tuturor vorbitorilor este pro bono.
Partenerii tehnici ai Festivalului 2023 sunt MyConnector și Wordly.
Prima ediție a Festivalului Digital Predau Viitor
Timp de 5 zile, la prima ediție a Festivalului Digital Predau Viitor (24-28 octombrie 2022), 3.850 de profesori și viitori profesori (din cei 6.348 înscriși) din România și Republica Moldova au învățat despre pedagogie digitală, STEAM și cetățenie digitală de la invitați români și internaționali, experți în educație, profesori și elevi. Participarea la festival a fost gratuită.
O parte din sesiunile de la prima ediție a Festivalului Digital Predau Viitor se găsesc pe canalul de YouTube al Asociației Techsoup România.