Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) a realizat, în 2023, proiectul „A II-a B – Antibullying prin Teatru și Street Art”, un demers educațional și artistic care s-a desfășurat în trei școli din Popești-Leordeni.
Având ca scop combaterea bullying-ului, proiectul a implicat 1300 de copii cu vârste între 6 și 12 ani, care au luat parte la spectacolul de teatru „A II-a B”, la ateliere și discuții pe tema bullying-ului, precum și la realizarea unui mural tematic în comunitatea lor.
„A II-a B” este o inițiativă multidisciplinară ce combină educația, teatrul și terapia, invitând copiii să reflecteze asupra bullying-ului și să găsească resurse pentru a face față acestui fenomen. Spectacolul urmărește povestea unei eleve de clasa a II-a care, după ce se mută la o școală nouă, se confruntă cu formele de intimidare și izolare specifice bullying-ului. Alături de noile ei colege, tatăl său și un profesor, protagonista descoperă cum poate face față situațiilor dificile și învață lecții esențiale despre iertare și prietenie. Scris și regizat de Oana Răsuceanu, spectacolul este susținut de o echipă talentată de actori: Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu, Irina Velcescu și Andrei Barbu.
„A II-a B” urmărește să educe și să sprijine copiii în conștientizarea și gestionarea fenomenului de bullying, un comportament cu efecte de durată asupra dezvoltării emoționale. După fiecare spectacol, copiii au participat la discuții interactive cu un psiholog și au fost implicați în ateliere de teatru, contribuind astfel la o înțelegere mai profundă a problematicii bullying-ului și la încurajarea unui comportament bazat pe empatie și sprijin reciproc.
Pe lângă spectacole și activități educative, proiectul a inclus realizarea unui mural amplu pe fațada uneia dintre școlile participante. Prin designul său creativ și simbolic, muralul va fi o prezență constantă în peisajul localității Popești-Leordeni, amintindu-le elevilor și trecătorilor de importanța toleranței, a empatiei și a sprijinului reciproc. Această lucrare, realizată de Irina Mocanu în colaborare cu echipa proiectului, transformă spațiul școlii într-un punct de reper vizual și social, oferind un mesaj puternic împotriva bullying-ului.
Această inițiativă are ca obiectiv dezvoltarea unui nou tip de public, în special în zonele cu acces limitat la cultură, prin oferirea unei experiențe teatrale ce îmbină educația non-formală cu mesajele sociale. Proiectul răspunde priorităților naționale și europene de incluziune socială, creșterea accesului la cultură și promovarea educației prin artă.
Proiectul, inițiat de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) și finanțat de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Cod Apel: PNRR/2022/C11/I5, s-a derulat între 15 aprilie 2023 și 30 noiembrie 2023 și a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 198.000 lei (90% din buget), completată de o co-finanțare din partea autorităților locale, cu sprijinul Primăriei Popești-Leordeni.
Mai multe informații găsiți și pe pagina de facebook a proiectului.
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă este o organizație non-profit dedicată promovării educației culturale în rândul tinerilor. Din 2014, ACEA a derulat proiecte în domeniul educației prin teatru și arte vizuale, contribuind la formarea unei generații bine pregătite și capabile să își exprime creativitatea și empatia față de ceilalți.