Ashoka a lansat un studiu internațional în care 365 de oameni, creatori de schimbare din 6 țări, implicați în mod activ în criza ucraineană, au fost consultați cu privire la mai multe aspecte ale intervenției lor.
Raportul INIȚIATIVĂ. Refugiații ucraineni, Schimbarea și Cum să facem din Europa un loc mai bun pentru toți (Stepping Up: Ukrainian refugees, changemaking and how to make Europe a better place for all) este așadar rezultatul unui efort colectiv a 6 țări (și 6 birouri de țară Ashoka) – România, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia și Slovacia.
Documentul pune în lumină modurile remarcabile și inspiraționale prin care acești changemakers s-au implicat pentru a sprijini și primi cu brațele deschise refugiați din Ucraina în ultimul an.
6 milioane de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. Deși mulți dintre ei beneficiază acum de mecanisme de protecție temporară, se confruntă în continuare cu numeroase obstacole și incertitudini în timp ce încearcă să-și reconstruiască viețile.
Concluziile și recomandările din acest raport au legătură directă cu aceste interviuri în profunzime cu changemakers care au intervenit direct în această criză, ajutându-i pe refugiații ucraineni. Sunt evidențiate în studiu câteva dintre barierele acestei intervenții: accesul la finanțare, problemele legate de sănătatea mintală și wellbeing ale oamenilor din organizațiile implicate în răspunsul la criză, prejudecățile societăților cu privire la refugiați/migranți.
Fiecare dintre cele 6 birouri de țară Ashoka implicate în realizarea studiului a intervievat în profunzime în jur de 60-70 de changemakers și, dintre aceștia, 10 au ieșit în evidență pentru fiecare țară, ca principali conectori între principalii actori implicați în criză.
Ashoka a utilizat în realizat studiului metoda bulgărelui de zăpadă, prin care, plecând de la o bază de changemakers vizibili în efortul analizat, se cer recomandări fiecăruia, pentru următorii changemakers intervievați. Cei 10 conectori au fost cei mai recomandați de către ceilalți parte din studiu, numele lor fiind vehiculat cel mai des cu privire la intervenție și conectare de resurse.
Ei sunt oamenii care au coordonat echipe în răspunsul de intervenție, care au conectat oameni și resurse, într-un efort remarcabil de solidaritate. Printre ei o celebrăm și pe Elena Calistru, Ashoka Fellow, președinte Funky Citizens.
În România, acești 10 conectori principali sunt:
- Mihai Lupu, Consilier Secretar de Stat, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Afecerilor Interne
- Cosmina Simean, director Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București
- Luca Ciubotaru, fondator grupul de inițiativă Rădăuțiul civic
- Mihaela Muntean & Diana Chiriacescu, Federația Organizațiilor Neguvernamantale pentru Servicii Sociale
- Flavius Iloni, președintele LOGS- Grup de Inițiative Sociale
- Vlad Gheorghe, fondator Uniți pentru Ucraina, grup informal
- Adela Râpeanu, Uniți pentru Ucraina, grup informal
- Anca Mărgineanu, Universitatea Tehnică de Construcții București
- Elena Calistru, Funky Citizens, Ashoka Fellow
- Laura Ștefan, Expert Forum
Unul dintre principalele accente reieșite din raport cade pe necesitatea de schimbare a narativului cu privire la refugiați și migrație, de la milă sau compasiune spre contribuție și speranță. Refugiații să fie văzuți ca o forță pozitivă, ca factori ai schimbării, să fie apreciați pentru contribuția lor fundamentală la o societate mai bună. Este vorba și despre necesitatea unei mai bune informări cu privire la refugiați/migranți, a unor relatări responsabile din partea mass-media, a necesității de interacțiune directă între migranți și localnici, precum și nevoia de noi resurse, pentru a sprijini pe acei changemakers care ajută refugiații, în special sprijin financiar pe termen lung.
Ashoka crede că identificarea și catalizarea creatorilor de schimbare (changemakers) în rândul celor care se deplasează (refugiați/migranți) și al celor alături de ei reprezintă o pârghie esențială pentru transformarea sistemelor defecte care guvernează migrația. Experiența Ashoka în domeniul migrației în ultimii opt ani arată că trebuie să scăpăm de falsa dihotomie între “cei care se deplasează” și “cei care rămân”. Mișcarea ar trebui văzută ca o experiență comună și o oportunitate pentru schimbare pozitivă pentru toate societățile.
Raportul complet poate fi descărcat în română, engleză, ucraineană, germană de pe site-ul Hello Europe.