Asociatia CSR Nest anunta lansarea proiectului ”ACTIONariat pentru Comunitate!”. Proiectul, in valoare de 62.600 lei este realizat in proportie de 88,82% cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civica, program finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.
Proiectul porneste de la realitatile pietei locale de responsabilitate sociala corporativa (CSR) si de la gradul de implicare civica a IMM-urilor din Romania. Astfel, daca in prezent conceptul de CSR este cunoscut si aplicat in mare parte de catre companiile multinationale prezente in Romania, multe dintre intreprinderile mici si mijlocii (IMM) active pe piata locala fie nu cunosc acest concept, fie nu au o strategie de CSR.
In acest context, scopul proiectului ”ACTIONariat pentru Comunitate!”este reprezentat de cultivarea implicarii responsabile in comunitate a managementului si angajatilor IMM-urilor din Bucuresti. Acest proces presupune doua faze:
- Constientizarea si educarea acestora;
- Implicarea activa a IMM-urilor in societate, prin realizarea de strategii de responsabilitate sociala adaptate specificului acestora de activitate si implementarea de programe de CSR in parteneriat cu diferite ONG-uri;
Prin proiectul ”ACTIONariat pentru Comunitate!” se urmaresc patru obiective principale:
- Dezvoltarea capacitatii de implicare comunitara a minimum 100 de antreprenori si angajati din IMM-uri provenind din toate cele 6 sectoare din Bucuresti;
- Cresterea coeziunii intersectoriale in solutionarea nevoilor comunitatii, prin implicarea a cel putin 20 de IMM-uri in 6 proiecte ONG;
- Cresterea gradului de constientizare in randul IMM-urilor a rolului si impactului lor social in comunitate;
- Imbunatatirea imaginii IMM-urilor implicate in proiect in fata stakeholderilor acestora, prin acordarea unei marci de “Responsabil Social”acelor IMM-uri care indeplinesc anumite criterii pentru a fi astfel etichetati.
”Ne propunem ca prin proiectul <ACTIONariat pentru Comunitate!> sa aducem mai aproape IMM-urile de dezideratul de implicarea in proiecte sociale. Totodata vrem sa educam acest segment, astfel incat sa se reduca tot mai mult decalajul dintre companiile mari care deja se implica civic de mai mult timp si IMM-urile care mai au de recuperat cativa ani de implicare civica”, spune Sergiu Sebesi, presedintele Asociatiei CSR Nest si coordonatorul de proiect.
Proiectul va fi insotit si de o serie de activitati de promovare care vizeaza asigurarea vizibilitatii proiectului si promovarea rezultatelor acestuia in randul mass-media si al tuturor stakeholderilor celor 20 de IMM-uri beneficiare ale proiectului. (A.D.).