Asociatia EDULIER anunta deschiderea programului START, de evaluare si interventie timpurie pentru copiii cu dificutati de invatare (Tulburari specifice de invatare – TSI), cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani.
Echipa multidisciplinara a organizatiei si-a propus sa invite parintii si cadrele didactice ce identifica in activitatea lor copiii cu dificultati de scris, citit, memorat, calculat, sa apeleze la evaluarea preliminara.
Evaluarea va viza semnele dificultatilor de invatare- dislexie, disgrafie, discalculie. Aceasta va fi realizata de o echipa multidisciplinara- psiholog, terapeut, logoped. Metoda de evaluare este bazata pe teste folosite la nivel international, ce vizeaza factori emotionali, inteligenta, nivelul de reactie, gradul de frustrare si de socializare a copiilor. Evaluarea este gratuita pentru copiii cu situatie materiala dezavantajata.
„Pentru prima data in Romania se vorbeste deschis despre Dificultatile de Invatare. Specialistii, parintii, cadrele didactice au mare nevoie de serviciile unui centru special destinat copiilor cu TSI. Noi ne-am propus sa le fim de ajutor, sa construim, pas cu pas, o educatie prietenoasa cu copiii cu dislexie sau alte dificultati. Am adus terapia educationala in tara noastra, cu arii de interventie specifice, cu o sala digitala unde se poate invata interactiv, cu ateliere de invatare ce pun copilul in centrul tuturor preocuparilor noastre. Suntem la inceput de drum si ne dorim sa ajutam cat mai multi copii. Doar asa vom reusi sa ajutam. Daca nu aveau ajutor specializat in invatare Steven Spielberg, Tom Cruise, Sir Anthony Hopkins, Winston Churchill, Walt Disney, Albert Einstein si Thomas Edison, Nolan Ryan si Bruce Jenner, Agatha Cristie, Hans Christian Anderson sau Jules Verne nu ar fi fost azi nume cunoscute”, a declarat Cristiana Ionescu, fondatorul Edulier.
Centrul EDULIER pentru copiii cu dificultati de invatare (Tulburari specifice de invatare – TSI) se va deschide oficial pe 7 aprilie, cand va incepe sesiunile de terapie si atelierele de invatare destinate copiilor ce au, in urma evaluarii preliminare, recomandari pentru un plan de educatie personalizat.
In Europa, conform Asociatiei Europene a Dislexicilor, intre 5 si 12 % din populatie prezinta dificultati de invatare. In Romania nu se cunoaste inca numarul exact al copiilor si adultilor cu TSI, insa specialistii estimeaza in jur de 80.000 de copii si 6 milioane de adulti. Legea care recunoaste TSI a fost aprobata in luna ianuarie 2016. Terapia educationala este in faza de pionierat in tara noastra. (A.D.).