Pe 13 noiembrie, Asociația HELP Autism a organizat Gala Generozității, un eveniment anual cu tradiție de peste 9 ani reinventat într-o gală, care aduce în lumina reflectoarelor oamenii care schimbă lucrurile în bine în comunitate.
Gala Generozității din acest an a avut loc în prezența reprezentanților mediului privat, public și nonguvernamental, părinți, medici, cadre didactice, actuali sau viitori colegi de job ai unor adulți cu autism, și copii diverși, într-un spațiu neconvențional – Linotip – Centru Independent Coregrafic.
Într-un cadru restrâns, cu o atmosferă relaxată, asigurată de amfitrionul serii, jurnalistul Toader Păun, performance-ulul inedit, We Are All OK, inspirat de universul minților aparte cu autism și al familiilor lor, realizat de coregrafa Ioana Marchidan, a deschis o seară plină de emoție, presărată cu momente de conștientizare pentru cei prezenți.
Autismul este considerată cea mai răspândită tulburare a copilăriei, mai des diagnosticată decât cancerul. Conform statisticilor Centrului de Control al Bolilor din SUA, 1 copil din 36 are o tulburare de spectru autist.
În acest context, Asociația HELP Autism acordă simbolic trofeele generozității, anual, în semn de recunoștință pentru eforturile întreprinse de comunitate pentru cele peste 40.000 de persoane cu autism care trăiesc în România.
„Copiii cu minți diverse vor să fie ascultați, văzuți, acceptați, sprijiniți. Vor să fie iubiți. Vor să meargă alături de colegii lor în tabere. Vor să aibă un job. Și părinții lor vor să fie auziți, dar multe dintre gândurile și durerile lor rămân cuvinte nerostite. În seara aceasta am auzit câteva. Sunt vocile la care partenerii HELP Autism au răspuns cu generozitate oferind sprijinul lor. Pentru ei și gesturile lor acordăm TROFEELE GENEROZITĂȚII și distincțiile pentru SĂNĂTATE MINTALĂ”, declară Daniela Bololoi, Președinte HELP Autism
OMENIE, VIITOR, CAMARADERIE, ÎNCREDERE, EDUCAȚIE, de ele au nevoie mințile diverse, astfel că cele 5 TROFEE acordate pentru generozitatea implicării le poartă numele:
- Trofeul OMENIE, înmânat de Nicoleta Brusalis, unul dintre cei 6 ghizi care îndrumă cele 700 de familii care fac parte azi din Asociația HELP Autism, a fost decernat Familiei Stancu pentru ajutorul acordat altor 3 copii cu diagnostic pentru a continua intervenția terapeutică, suplimentând astfel contribuția HELP Autism.
- Trofeul VIITOR, înmânat de Adriana Bălșanu, psiholog și director al departamentului de terapie din Asociația HELP Autism, a fost decernat companiei YVES ROCHER România, reprezentată de Irina TONU, Director Resurse Umane, pentru eforturile constante pe care le-au făcut pentru a crea un mediu incluziv pentru angajații cu autism, prin programul Help HIRE.
- Trofeul CAMARADERIE, înmânat de Cristina Grigorescu, Corporate Fundraiser în cadrul Asociației HELP Autism, a fost decernat companiei PORTA KMI România, reprezentată de Traian Misir, Director Regional, pentru sprijinul constant oferit programelor de terapie, renovării centrelor și pentru că au fost printre primii susținători ai taberei incluzive pe care HELP Autism o va construi în România.
- Trofeul ÎNCREDERE, înmânat de Florina Pauleti, Director de Fundraising HELP Autism, a fost decernat companiei MSC Shipping România, pentru modul susținut în care investesc în programele de terapie și autonomie ale persoanelor cu autism asumându-și un rol constant de schimbare de peste 3 ani.
- Trofeul EDUCAȚIE, înmânat de Raluca Bogdan, Director de Comunicare HELP Autism, un premiu colectiv, a fost acordat celor 155 de ONG-uri care au semnat scrisoarea deschisă inițiată de familiile persoanelor cu autism prin care au cerut și obținut eliminarea mai multor articole discriminatorii din Legea Educației.
De asemenea, au fost acordate 3 distincții pentru Sănătate Mintală unor persoane și organizații care au adus contribuții semnificative pentru toți copiii, tinerii și adulții cu autism din România în 2023, pentru eforturile pe care le-au făcut constant pentru a obține decontarea din bugetul de stat a intervențiilor terapeutice pentru persoanele cu tulburare de spectru autist:
- Florina RAD – conferențiar doctor, medic şef secţie Psihitarie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia” și președinte al Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescenților.
- Maria Mădălina TURZA – activist pentru drepturile omului, consilier de stat, fost Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, fiind președinte al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) în perioada 2019-2021.
- Casa Națională de Asigurări de Sănătate – CNAS pentru cooperarea de care a dat dovadă.
Și în acest an a continuat ampla campanie de strângere de fonduri, sub motto-ul „Fii făuritor de viitor”, pentru construirea primei tabere incluzive din România pentru copii și tineri cu dizabilități în Munții Retezat, la Câmpu lui Neag din localitatea Uricani, județul Hunedoara. Cei care doresc să creeze un gest cu impact social imediat, pot contribui prin donații directe sau trimite un SMS în valoare de 2€ cu textul „TABARA” la numărul 8845, și pot redirecționa suma din impozitul pe venit sau profit către Asociația HELP Autism.