Pentru al patrulea an consecutiv, anul acesta Asociația Împreună pentru Viitor Constanța a pus la dispoziția turiștilor cu nevoi speciale de pe Litoral, plaja accesibilizată de la PUPA BEACH din Mamaia pentru a oferi egalitate de șanse și un turism civilizat, deschis tuturor.
Funcțională din luna august 2017, plaja a atras la mare în fiecare an un număr mare de persoane cu nevoi speciale și insoțitorii acestora din țară și din străinătate. Și anul acesta cei care au venit la mare au beneficiat gratuit de scaunele flotabile, cu care au putut intra în apa mării fără niciun fel de riscuri, șezlonguri pentru beneficiari și insoțitorii acestora, bibliotecă pe plajă, cabină de schimb, patru locuri de parcare amenajate special, toaletă accesibilizată iar în schimbul umbrelelor am amenajat umbrare pentru o ședere cât mai plăcută. La rama magică „Amintire de la mare”–s-au putut fotografia într-un cadru vesel, în acord cu soarele și marea.
In plus, au fost puse la dispoziție pe plajă jocuri în mărime uriașă, marca INTELECT PARC.
Pe toată perioada sezonului, voluntarii Asociației și voluntarii străini de la Asociația Creative Plus au fost prezenți zilnic, de la orele 08.00-18.00 oferind ajutor și suport persoanelor cu nevoi speciale.
Prima plajă din România pentru persoanele cu nevoi speciale a fost creată în cadrul proiectului „Plajă și mare pentru TOȚI” cu ajutorul unor sponsori inimoși. Anul acesta în contextul pandemiei de coronavirus, plaja a fost vizitată de un număr de 1500 de persoane, care au beneficiat de toate serviciile gratuite.
„În fiecare an vedem mai multe persoane fericite care reușesc să ajungă la plajă și de aceea ne dorim ca pentru anul viitor să achiziționăm încă trei scaune flotabile în valoare de 7500 de euro care să aducă bucurie pe chipurile celor care vin la mare. Pentru acest lucru avem nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet care pot dona o sumă mică de bani în contul asociației” a declarat Mihaela Căruțașu, președinte Asociația Împreună pentru Viitor Constanța. (A.D.).