Asociatia M.A.M.E. anunta lansarea proiectului “Centrul Stelutelor – centru social de suport si recuperare destinat copiilor aflati in situatii de risc“, finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania, cu o finantare nerambursabila in valoare de 145.000 euro.
Proiectul are drept obiectiv acordarea de sprijin pe termen lung, prin crearea de servicii de suport si recuperare, pentru copii cu boli grave si copii care provin din medii defavorizate. Astfel, acestia pot beneficia de servicii de informare si indrumare, asistenta sociala, consiliere psihologica individuala si de grup, consiliere medicala, consiliere nutritionala, consiliere juridica, ludoterapie, logopedie, ateliere de terapie emotionala, kinetoterapie, precum si ergoterapie.
“De-a lungul celor sase ani de activitate in cadrul Asociatiei M.A.M.E., am cunoscut indeaproape problemele cu care se confrunta copiii bolnavi si parintii acestora si am venit in sprijinul lor prin proiectele derulate cu scopul de a le imbunatati calitatea vietii“, a declarat Maria Culescu, presedinte fondator al Asociatiei M.A.M.E.
”Intalnim cazuri de copii bolnavi care au nevoie de sprijin in perioada de confruntare cu boala, precum si copii proveniti din medii defavorizate ai caror parinti nu au posibilitati materiale pentru a le asigura o viata decenta. Serviciile oferite in cadrul Centrului Stelutelor au scopul de a asista copiii aflati in situatii de risc, astfel incat sa aiba parte de o copilarie frumoasa si de o dezvoltare armonioasa”, spune Claudia Iliescu, asistent social in cadrul Asociatiei M.A.M.E. (A.D.).