Cu o viziune clară și un angajament de neclintit „Nicio lună fără o faptă bună”, Asociația pastel a transformat și 2024 într-un an al schimbărilor pozitive, sprijinind comunități și inspirând încredere. Cu peste 12.000 de beneficiari direcți și cu sprijinul a zeci de parteneri și sute de voluntari, organizația nonprofit încheie al patrulea an de activitate cu rezultate bune și planuri ambițioase pentru 2025.
„Rezultatele Asociației pastel nu sunt cuantificabile doar în cifre importante și rapoarte, ci în impactul profund pe care misiunea noastră, <<Nicio lună fără o faptă bună>>, îl are asupra oamenilor și comunităților. Fiecare proiect spune o poveste, de la familii care au primit sprijinul necesar pentru a depăși momente dificile, la voluntari care au investit timp și pasiune, până la parteneri care au transformat simple colaborări în exemple de responsabilitate socială. Noi construim fiecare parteneriat pe o fundație solidă de valori comune, iar strategia noastră este să răspundem nevoilor imediate și, în același timp, să creăm comunități mai unite, mai reziliente și un viitor mai bun pentru noi toți”, spune Andreea Oprea, director executiv Asociația pastel.
12.000 de beneficiari direcți, 83 parteneri financiari & instituționali și peste 300 de voluntari, în 2024.
În cei patru ani de activitate, Asociația pastel a atras un număr tot mai mare de parteneri financiari și instituționali, datorită unei abordări care pune pe primul loc responsabilitatea față de comunități, transparența, rezultatele tangibile și comunicarea deschisă. În acest timp, Asociația pastel a atras și gestionat un buget total de 1,200,000 euro, care a fost investit în proiectele lunare.
În 2024, 61 de companii din sectorul privat au ales să să susțină proiectele Asociației pastel, de la finanțarea programelor educaționale pentru copii din zone vulnerabile, până la sprijinirea inițiativelor de sănătate comunitară sau de mediu, fiecare parteneriat a fost însoțit de raportări detaliate și povești reale, care au arătat beneficiile concrete ale implicării lor.
„Pe parcursul celor patru ani de activitate, Asociația pastel a demonstrat că fiecare contribuție contează, transformând resursele oferite în rezultate tangibile. Acum, pe final de an, redirecționarea celor 20% din impozit nu este doar un gest de solidaritate, ci o decizie strategică, care amplifică impactul pozitiv al companiei. Beneficiarii noștri, de la copii vulnerabili la adulți care se bucură de o mai mare autonomie, sunt dovada vie că implicarea poate schimba vieți”, adaugă Andreea Oprea, director executiv Asociația pastel.
Pe de altă parte, implicarea voluntarilor a fost un indicator puternic al încrederii câștigate. În 2024, numărul celor care s-au alăturat Asociației pastel a crescut cu 20%, atât persoane fizice, cât și reprezentați ai companiilor partenere. Această evoluție a fost posibilă datorită comunicării clare a nevoii de sprijin și a traducerii misiunii Asociației într-o promisiune individuală.
15 comunități și 4 direcții strategice de acțiune: Educație, Sănătate, Social și Mediu
Proiectele Asociației pastel au generat un impact remarcabil în comunități diverse, acoperind atât zone urbane, cât și unele dintre cele mai izolate sate din România. Activitatea organizației neguvernamentale s-a extins în județe precum: Prahova, Bacău, Tulcea, Argeș, Constanța, Buzău, Galați și București.
ONG-ul și-a consolidat echipa, dar și angajamentul față de comunități prin intervenții semnificative în domenii-cheie precum sănătatea, educația incluzivă, protecția mediului și incluziunea socială. Ajutorul oferit a constat în: dotarea unui centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități, amenajarea unei ludoteci dedicate copiilor cu cerințe educaționale speciale, oferirea unui număr semnificativ de biciclete pentru transport școlar, furnizarea de rechizite școlare pentru un an întreg, consultanții optometrice și ochelari de vedere pentru copiii din mediul rural, acțiuni de protecție a mediului, o excursie la mare pentru copiii din medii defavorizate, dar cu rezultate bune la școală, pachete de Crăciun cu produse, rechizite și haine pentru copiii din familii cu dificultăți materiale.
Cei care vor să se implice, o pot face atât în calitate de persoane fizice, ca donator sau voluntar, cât și în calitate de persoane juridice prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit al companiei către Asociația pastel – GRATUIT – alegând astfel modul în care se folosește impozitul datorat statului.
Agenția pastel este partenerul strategic de comunicare al Asociației pastel.
Partenerii financiari sunt: Hidroelectrica, Tremend Software Consulting, Carrefour România, Digital IT, Vard Electro, Schneider România, Kustomix Mob, Kellanova, Adobe România, Profi România, BIC România, Bebe Tei, S.C. Content Media Consulting, Dacart Montessori SRL, Asociația Curtea Veche, De-a joaca, Brami Production, MEDAmbulanta, Scapino Junior, ParkLake România, Carrefour România, Lensa România, Casa Irimia, Navrom Delta, TotalMed Aparatura, Ina Bujor, Touching Art, Sacoseria, Elegant Catering, Cofetariile Alice, Cabina What The Foto, Aqua Carpatica, Mega Image, Dokia Capital, Electrica Arad, Servier, MasterMove, Intersnack, Sole, Badenis Trading, Yancool, Grup DZC, Franklin Templeton, Wirtgen Group, Tipo Ale Print, Macromex, Nabu, Pyronova is Romania, Elegant Catering, Art Oil, Vitreum Comercial, Vitreum Medical, SC Pan Concept SRL, Portul Constanța, Distribuție Energie Electrică România S.A., Bustec, SIG Contab, MHS Truck, MHS Truck Brașov, Direct One S.A., Dasconta Gold SRL, Consix Construcții SRL, Direct Call Center SRL, West Beverages SRL, Heart&Soul, SBP România, Farmec SA, Tadeco Consulting, Asociația Profesioniștilor Către Inimi.
Partenerii instituționali sunt: Sanatoriului Balneoclimateric de Copii din Bușteni, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Curtea de Argeș, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Roșiorii de Vede, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Băbeni, Școala Gimnazială Nr.1, Hîrtiești, Școala Gimnazială Gherghița, Școala Gimnazială “Scarlat Loghin” Dofteana, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Ștefănești, Administrația Parcului Natural Văcărești, Grădinița Nicolae Bălcescu, Școala Generală Sulina, Școala Generală C.A.Rosetti, Asociația Niciodată Singur, Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Sisești”, Centrul de Zi Amara, Delfinariu Constanța, Telegondola Constanța, Portul Tomis, Teatrul Evreiesc de Stat, Fundația Inima de Copil, Ateliere fără frontiere.