80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Asta pentru că aceștia, în continuare, au dificultăți când trebuie să vorbească cu copiii lor despre presiunea anturajului, pubertate, violența în cupluri și alte subiecte din sfera educației sexuală, arată un sondaj realizat de SEXUL vs BARZA.
Asociația, în parteneriat cu Federația națională de părinți (FNP Edupart) și Federația părinților și aparținătorilor legali din România (FePAL), organizează, gratuit, primul webinar pentru părinți despre educația sexuală a copiilor acestora. Evenimentul include și o conferință de presă care marchează încheierea campaniei „Ți-e frică? Și lor! Susținem educația sexuală a tinerilor pentru un viitor în siguranță”, prin care asociația își propune să formeze profesori și consilieri care să predea educație sexuală în școli, în baza unei programe-pilot și a unor materiale didactice concepute tot de Asociația SEXUL vs BARZA.
Webinarul se va desfășura marți, 31 octombrie, de la ora 18.00, iar părinții interesați se pot înscrie și își pot exprima în continuare opinia lor cu privire la educația sexuală (https://www.surveymonkey.com/r/CYJX88G).
Webinarul va include o prezentare a principalelor cinci teme pe care asociația le are în vedere pentru promovarea educației sexuale în școli (anatomie, contracepție, infecții cu transmitere sexuală, violența în cuplurile de adolescenți și egalitatea între fete și băieți), urmată de intervențiile celor doi reprezentanți ai principalelor federații de părinți din România – Iuliana Constantinescu din partea FNP – Edupart și Corina Atanasiu din partea FePAL – și o sesiune de Q&A la care vor putea să pună întrebări atât părinți, cât și jurnaliști.
80% dintre părinți afirmă că sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Așa arată rezultatele unui sondaj online realizat de asociația SEXUL vs BARZA și distribuit de principalele federații de părinți la care au răspuns peste 200 de părinți, majoritatea arătându-se dornici să participe la webinarul introductiv despre educație sexuală. Alți 17% dintre părinți spun că nu sunt siguri, decizia lor fiind influențată de ce se va preda în școli, iar 3% spun că nu sunt de acord.
Ce spun părinții despre educația sexuală? Rezultatele sondajului SEXUL vs BARZA
Motivele pentru care părinții susțin, în proporție majoritară, ca ai lor copii să beneficieze de educație sexuală în școli sunt multiple. 87% dintre respondenți spun că educația sexuală este importantă pentru a preveni abuzurile sexuale, iar același procent consideră că acest tip de educație ar trebui să se facă în școală și pentru că acest spațiu este unul sigur pentru elevi. Următorul motiv invocat de părinți este prevenirea sarcinilor la minore – 79% dintre respondenți, respectiv prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală – 77% dintre respondenți. În același timp, 62% dintre părinții care au participat la sondaj susțin educația sexuală în școli și ca instrument de promovare a respectului și empatiei între elevi.
Dintre cei 20% de părinți care au spus că acordul lor pentru educația sexuală în școli „depinde de ce se predă de către profesor” sau că „nu sunt de acord”, peste jumătate sunt ezitanți pentru că n-au încredere în pregătirea cadrelor didactice. Din aceeași categorie, alți 10% se tem că ai lor copii se vor îndepărta de valorile morale/religioase ale familiei, iar un procent similar se teme de posibilitatea ca copilul lor să-și înceapă viața sexuală mai devreme.
Referitor la cum ar putea educatorii să diminueze temerile părinților cu privire la introducerea educației sexuale în școli, cei din urmă au răspuns în proporție de 41% că ar vrea să știe temele ce vor fi discutate cu copiii lor, iar 33% au spus că ar vrea să primească în prealabil materialele la care vor avea acces copiii acestora. Pe de altă parte, 15% dintre părinți spun că ar trebui să aloce ei înșiși mai mult timp pentru a înțelege ce este educația sexuală.
La întrebarea „Care considerați că este cea mai mare provocare referitor la educația sexuală a adolescenților și copiilor în era digitală?”, părinții au răspuns după cum urmează:
- Accesul facil la informații incorecte sau dăunătoare pe Internet (31%);
- Pornografia accesibilă și reprezentarea eronată a relațiilor (22.50%);
- Lipsa de discuții deschise în familie despre sexualitate (19.50%);
- Presiunea anturajului (12%);
- Accesul limitat la resurse educaționale de încredere (9.50%).
Referitor la temele despre care reprezintă o provocare în eventualitatea unei conversații cu copilul lor, părinții au răspuns după cum urmează:
- 65% au numit “presiunea asupra copilului meu de a face anumite lucruri doar ca să fie acceptat de grupul de prieteni”;
- 52% cum funcționează actul sexual și masturbarea;
- 32% violența și abuzurile în cupluri;
- 30% stereotipurile legate de fete și băieți;
- 19% anatomia reproductivă;
- 17% infecțiile cu transmitere sexuală;
- 14% pubertate.
Aceste teme de discuție reprezintă o provocare pentru părinți și pentru că aceștia nu au avut parte de educație sexuală în copilărie sau în adolescență, mai atrage atenția Asociația SEXUL vs BARZA. Mai exact, 82% dintre părinții-respondenți spun că au avut acces doar în mică măsură sau deloc la astfel de informații.
„M-ar fi ajutat să am o discuție liberă cu mama mea despre ce înseamnă viață sexuală, însă acest subiect a fost mereu tabu. Și atunci ar fi fost de folos să fie predat în școli. Eu am colege care au născut la 17 ani, deși am trăit în mediul urban, am învățat la un liceu teoretic foarte renumit”, a declarat una dintre mamele care au răspuns la chestionar.
„Poate sună ciudat, dar mă macină faptul că mama și mătușa (stând în casă amândouă cu noi) îmi tot spuneau să nu las băieții să pună mâna pe sânii mei, căci rămân gravidă. Mult timp m-a măcinat această vorbă”, a mai afirmat una dintre mame.
„Ultimele luni pentru echipa SEXUL vs BARZA au fost o etapă importantă de promovare în spațiul public a modului prin care ne dorim să mutăm munca din online în școli: și-anume dezvoltarea unei programe școlare-pilot de educație sexuală care să poată fi adaptată pentru Școala Altfel sau pentru orele de dirigenție, în baza căreia ne propunem să desfășurăm și un program de formare pentru profesori și consilierii școlari. Totodată, ne dorim să le oferim cadrelor didactice materiale realizate noi, tot gratuit, care să le facă mai ușor procesul de interacțiune și de învățare cu elevii. Acum, ne aflăm într-o altă etapă, de construire a unui dialog mai intens și constant cu părinții. Mulți dintre aceștia au temeri sau întrebări pe care putem să le înțelegem într-un context național, post-1989, în care nu a existat educație sexuală ori aceasta s-a făcut superficial – fără a se fi construit un spațiu empatic, unde copiii noștri să primească informații care să-i protejeze de sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală, violența sexuală și alte forme de abuzuri. Credem că educația sexuală ar trebui să se facă în spații sigure pentru elevi, așa cum ar trebui să fie școala. Pentru asta avem nevoie de o bună colaborare între profesori, părinți, societatea civilă și instituțiile statului. Noi vrem să creăm o punte pentru aceste conversații și îi invităm pe toți părinții care vor să înțeleagă ce este educația sexuală și ce informații ar putea primi copiii lor să urmărească webinarul pe care îl desfășurăm în parteneriat cu federațiile de părinți”, a menționat Adriana Radu, președinta asociației SEXUL vs BARZA.
Cei care doresc să susțină eforturile asociației SEXUL vs BARZA de a duce educația sexuală în școli, o pot face la linkul următor, printr-o donație recurentă lunară pe site-ul asociației.
Campania de strângere de fonduri pentru programa pilot de educație sexuală în școli s-a desfășurat în perioada 30 iunie – 31 octombrie 2023 și a reunit un număr de peste 210 donatori care au susținut Asociația SEXUL vs BARZA în acest demers. Totodată, campania a fost sprijinită și de numeroase persoane publice și influenceri precum: Maurice Munteanu, Silviu Faiăr, Maria Zvîncă, Irina Manea, Ada Condeescu, Amy Claire, Maria Carusi, Ionuț Rada, Ștefana Teodoroiu, Raul Gheba, Corina Sucarov, Dragoș Neacșa, Magdalena Guga-Roșian, Rux, Mara Calli.
Campania de fundraising pentru educație sexuală în școli face parte din proiectul EASIER.
Proiectul EASIER – Dezvoltarea sustenabilității financiare SEXUL vs BARZA este derulat de Asociația SEXUL vs BARZA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este dezvoltarea sustenabilității financiare a Asociației SEXUL vs BARZA prin crearea unor mecanisme de fundraising care să îmbunătățească cunoștințele și abilitățile membrilor echipei și care să diversifice sursele de finanțare ale organizației. În cadrul proiectului, membrii organizației au participat la patru activități de instruire în fundraising: cursuri pentru echipa extinsă, o școală de fundraising pentru fundraiser și managerul de proiect, un proces de mentorat în vederea planificării strategiei de fundraising, un training de utilizare a unei platforme de gestionare a donatorilor. Totodată, asociația a început procesul de diversificare a surselor de finanțare organizând o campanie de strângere de formulare 230 și o campanie de fundraising multicanal, dar și demarând colaborări cu 3 sponsori diferiți.
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.