Cartea Daliei caută mentori care să se alăture proiectului „I educate to have a voice” desfășurat în perioada februarie – martie 2019. Cu sprijinul lor, 30 de copii de la Liceul Special pentru Deficienți de Auz, Cluj-Napoca își vor dezvolta abilitățile digitale prin intermediul unui club de programare.
În România există peste 25.000 de persoane cu deficiență de auz, dintre care aproximativ 2.000 sunt elevi. Pentru aceşti oameni, capacitatea de comunicare este redusă la limbajul mimico-gestual şi absența unui vorbitor specific lângă ei îi împiedică în a se integra în societate.Dintre adulți, 85% nu sunt activi pe piața muncii, iar în viitor acest număr va crește pentru că locurile de muncă moderne necesită abilități digitale.
Cercetările arată că în general, elevii cu deficiență de auz nu sunt educați în conformitate cu vârsta lor iar acest lucru se întâmplă nu datorită faptului că au un handicap de învățare, ci pentru că sistemul de învățământ nu răspunde nevoilor lor. Dacă în ziua de astăzi mulți elevi care frecventează o școală de masă au parte de sprijinul părinților și al profesorilor pentru a participa la activități prin care să iși dezvolte aptitudini de a folosi și de a crea tehnologia, copiii cu deficiență de auz petrec mare parte din timpul lor pentru a depăși barierele de comunicare care există în viața lor. Asociația Cartea Daliei a gândit proiectul ca o punte de legătură între ei și societate, punte care poate fi susținută cu bunăvoința și implicarea voluntarilor din domeniul IT. Aceștia se pot înscrie în program, accesând formularul online până la data de 1 februarie: https://goo.gl/forms/OHEOWFniFLwzyYMC3.
Am gândit acest program pentru a da o voce celor care, în mod normal, nu sunt auziți în societatea de astăzi” – Oana Ciherean, fondatoarea Cartea Daliei.
„Tehnologia îi poate ajuta să își depășească limitele și le poate deschide noi oportunități. Învățând să programeze, copiii își vor dezvolta nu doar aptitudini tehnice, ci și alte abilități precum creativitatea, comunicarea sau gândirea critică, care îi vor ajuta să aibă performanțe mai bune la școală. Un loc de muncă în societatea digitală este strâns legat de tehnologie, iar pe termen lung, când acești copii vor fi adulți, șansele lor de a fi activi în societate și de a avea o viață mai bună vor crește semnificativ,” spune Oana Ciherean, fondatoarea Cartea Daliei.
Cartea Daliei este un ONG care inovează educația de mai bine de trei ani, prin programe precum „Adopt a School!” sau „Digital Game-Based Learning”. Având misiunea de a oferi tuturor copiilor șanse egale la educație prin intermediul tehnologiei, aceștia depun eforturi constante pentru a ajuta elevii de astăzi să iși dezvolte aptitudinile necesare pentru joburile viitorului. Cartea Daliei a fost desemnată Best Social Impact Startup din Romania la Central European Startup Awards 2018 și finalistă la European Digital Skills Awards 2018 la categoria Digital Skills in Education. (A.D.)