Procedurile legale de înființare și dizolvare a ONG-urilor, precum și cele de modificare a informațiilor cuprinse în actele constitutive sunt adesea consumatoare de timp și presupun alocarea de resurse semnificative.
Deși Legea nr. 276/2020 de modificare a Ordonanței 26/2000 a contribuit la simplificarea procedurilor de înființare a ONG-urilor, și de îndeplinire a obligațiilor legate de declararea beneficiarului real, urmând modelul legislației aplicabile societăților comerciale, procedurile de înființare și modificare a statutului ONGurilor sunt în continuare greoaie. În plus, multe dintre cerințele legale exced capacitatea organizațiilor non-guvernamentale, în special a celor cu un buget redus și cu un număr limitat de angajați.
Astfel, deși la finalul anului 2020 au fost reglementate posibilitatea adoptării deciziilor la distanță, de către organele de conducere, și cea a transmiterii declarațiilor prin mijloace electronice de către ONGuri, multe dintre acestea nu au cunoștințele tehnice sau legale necesare, pentru a putea îndeplini la timp obligațiile legale care le revin.
Pe 27 iulie, începând cu ora 11:00, vă invităm la evenimentul on-line Simplificarea și digitalizarea operațiunilor juridice din viața organizațiilor neguvernamentale în care, reprezentanți ai societății civile, juriști, avocați și decidenți politici vor discuta despre posibile soluții de digitalizare și debirocratizare a sectorului non-guvernamental. Vor fi alături de noi Mihai Pașca, Secretar de Stat, Ministerul Justiției, Ana-Maria Udriște – Fondator Avocatoo, Gabriela Anghel – Manger program TechSoup, Asociația Techsoup și Octavian Rusu – Centrul pentru Legislație Nonprofit.
Evenimentul reprezintă conferința de lansare a proiectului Reducerea presiunii administrative și digitalizarea procesului de înființare, organizare și funcționare a organizațiilor neguvernamentale în România, derulat de Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit cu finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului îl reprezintă creșterea capacității și sustenabilității organizațiilor neguvernamentale prin promovarea unui cadru juridic favorabil și a unor instrumente utile bazate pe tehnologie pentru înregistrare, organizare și funcționare.