In perioada 4-10 august, peste 300 de temerari (11-14 ani) si exploratori (15-18 ani) din cadrul Organizatiei Nationale “Cercetasii Romaniei” isi dau intalnire in Piatra Craiului pentru a participa la campurile nationale.
Festivalul de Campuri Cercetasesti a debutat duminica, 27 iulie, cu Campul National de Lupisori (7-10 ani), care a avut loc in Tara Fagarasului. In urmatoarea saptamana de festival va urma traseul provocator al celor 300 de temerari si exploratori in cadrul celor doua evenimente nationale: <Campul National de Temerari> si <Campul “Sterie Stinghe” – Campul National de Exploratori>.
Temerarii impreuna cu liderii insotitori vor descoperi pe parcursul acestei saptamani legenda Garofitei Pietrei Craiului prin participarea la diferite activitati: parcurgerea potecilor din Piatra Craiului in cautarea celor doi copilaşi rataciti in munţi – Degetarut şi Garofiţa, amenajarea locului de camp si implicarea in ateliere tematice pentru dezvoltarea abilitatilor de viata.
In paralel, in localitatea Cristian, in perioada 5-10 august 2014, se continua traditia campului dedicat exploratorilor, dupa ce anul trecut poporul scout a colonizat localitatea prin buna dispozitie si dorinta de progres. Alaturi de prieteni vechi si noi, se vor cunoaste legende si oameni si se vor scrie povesti noi. In cele 6 zile dedicate campului, cercetasii vor invata sa-si faca propria asezare, se vor intrece in realizarea unor mestesuguri locale si vor ajuta comunitatea care ii va gazdui.
In perioada iulie – septembrie 2014, Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei” organizeaza Festivalul de Campuri Cercetasesti, avand ca participanti in cadrul campurilor educationale peste 700 de copii si tineri din peste 30 de judete din intreaga tara. Festivalul de Campuri Cercetasesti este derulat cu implicarea si sustinerea partenerilor Innobyte, Kaufland Romania, Intel Education si Mercedes-Benz Romania (A.D.).