Proiectul Dezvoltarea capacității formatorilor și profesorilor pentru învățarea în sistem mixt (blended – alternând formatul online cu cel în prezență) țintește dezvoltarea competențelor cheie în rândul profesioniștilor din domeniul social, educațional și vocațional (formatori/profesori/ instructori), care să le permită să asigure tranziția către un model de învățare mixt (blended), asigurând flexibilitate și totodată calitate cursanților în parcusul lor de învățare.
Având în vedere că o parte dintre participanții la proiect vor fi educatori VET (învățământ profesional și tehnic), proiectul contribuie, de asemenea, la dezvoltarea de metode și tehnici educaționale inovatoare bazate pe instrumente digitale.
Întrucât programele de formare implementate de partenerii de proiect se adresează grupurilor vulnerabile sau promovează drepturile omului și educația globală, scopul proiectului este și de a contribui la incluziunea socială în România, Italia și Bulgaria.
În cadrul proiectului se dezvoltă o serie de materiale de învățare, care vor sta la baza programelor de formare destinate instructorilor, formatorilor și profesorilor din cele 3 țări partenere, precum:
- curriculă de predare pentru programul de Formare de Formatori (TOT) și programul de formare destinat profesioniștilor din cele 3 țări;
- manualul formatorului;
- ghid de tranziție către predarea în format mixt “blended”;
- toolkit-uri de instrumente digitale.
Elaborarea unei curricule privind drepturile omului, educația globală și învățarea în sistem mixt (blended) va contribui la dezvoltarea competențelor interculturale și sociale, promovând echitatea socială prin combaterea oricărei forme de discriminare.
În programul de Formare de Formatori (TOT) organizat în cadrul proiectului în perioada februarie – iunie 2022, au fost instruiți formatori și profesori din 3 țări partenere pentru a oferi astfel de programe mixte (blended), pe care le vor include în programele lor educaționale. Se preconizează că peste 900 de elevi și cursanți vor participa la astfel de programe în primul an de la încheierea proiectului.
De ce o abordare bazată pe educația pentru drepturile omului și cetățenie globală?
În ultimele decenii, educația pentru cetățenie și drepturile omului a căpătat un rol din ce în ce mai important atât în educația formală, cât și în cea non formală. Instituțiile și organizațiile societății civile din comunitatea internațională consideră că este imperativ ca noile generații să învețe să fie cetățeni ai lumii și să devină conștiente de provocările globale și de consecințele acestora. Din acest motiv, competențele legate de aceste domenii de învățare sunt din ce în ce mai mult integrate în învățământul școlar și general, dar și în programele de formare pentru adulți.
De-a lungul timpului, aceste domenii educaționale au fost adesea purtătoare de inovații în procesele de formare și în modelele de învățare, deoarece sunt deschise la dialogul cu schimbările globale și locale din societățile noastre. Astăzi, transformarea digitală este considerată una dintre cele mai importante provocări cu care societățile contemporane trebuie să se confrunte pentru a construi o societate mai echitabilă și pentru a preveni creșterea inegalităților sociale. Transformarea digitală, într-adevăr, este un proces în curs de desfășurare în cadrul societăților noastre contemporane, care are un impact asupra prezentului și viitorului sferelor individuale și colective, private și publice.
De ce învățare în sistem mixt (blended learning)?
În calitate de formatori/profesori este important să luăm în considerare consecințele pe care această transformare le are asupra proceselor democratice și drepturilor omului. După cum bine se știe, tehnologia nu este neutră și prezintă riscuri, provocări și oportunități care trebuie analizate, înțelese și asupra cărora trebuie să reflectăm. Competențele digitale ar trebui să facă și vor face parte din competențele civice pentru generațiile prezente și viitoare. Aceste competențe ar putea fi îmbunătățite și consolidate printr-o utilizare etică și adecvată a tehnologiei și a digitalului în sine ca mediu de învățare. Tehnologia ar putea fi considerată un mijloc de a oferi oportunități de învățare mai atractive pentru toți, dacă este integrată cu metodele analogice „clasice” de formare și învățare.
Vorbim de „învățare, predare și formare în sistem mixt (blended)” atunci când atât dimensiunea digitală, cât și cea fizică sunt prezente în același proces de formare. Cu alte cuvinte, dimensiunea mixtă „este menită să îmbunătățească învățarea, predarea și formarea, nu doar să ofere continuitate prin mijloace digitale” (DARE Network).
Din această perspectivă, Formarea de Formatori (ToT) din cadrul proiectului propune un traseu de reflecție și aprofundare asupra conceperii, implementării și evaluării formărilor mixte (blended) concepute ca procese de transformare în concordanță cu cadrul educației pentru cetățenie globală și drepturile omului.
Tematici abordate în ToT
Formarea s-a axat pe relația dintre procesul de concepere a formării și transformarea digitală. Au fost abordate trei domenii principale de cunoștințe și competențe:
- proiectarea și gestionarea proceselor de formare & învățare (abordări, metodologii, instrumente, roluri și funcții);
- ransformarea digitală și implicațiile acesteia în procesele educaționale și de formare (definiție, relevanță, conținut, instrumente, set minim de competențe necesare);
- educația pentru cetățenie globală (valori, viziune, competențe) ca și cadru general de referință pentru educație și formare profesională.
Metodologia generală s-a referit la abordarea învățării experiențiale, punând astfel accentul pe schimbul de experiențe și practici și dezvoltarea unor interpretări mai largi asupra lucrurilor. O varietate de metode și instrumente de predare-învățare participativă (lecturi, discuții în cadrul atelierelor online, exerciții individuale sau de grup) au fost aplicate pentru a facilita gândirea critică asupra temelor dezvoltate. Autoevaluarea și evaluarea reciprocă au fost încurajate pentru a dezvolta o înțelegere critică.
„Proiectul Learning the Blended Way dublează oportunitatea noastră de a ne dezvolta capacitatea internă de a oferi procese calitative de învățare în sistem mixt (blended learning) participanților la programele noastre de formare (tineri beneficiari și adulți profesioniști). Temele despre cetățenie și drepturile omului, precum și educația globală vor completa conținuturile tehnice deja abordate în portofoliul nostru, accentuând interesul de a oferi programe și cursuri de formare consistente, actuale și calitative. Abordarea diversă și multiculturală îmbogățește atât conținutul, cât și metodologia dezvoltată în cadrul acestui proiect, sporind potențialul de replicare al acestuia”, spune Irina Adăscăliței, Director CONCORDIA Academia.
„A face parte din proiectul Learning the blended way înseamnă a avea un spațiu sigur dedicat cercetării și experimentării metodologice în domeniul învățării în sistem mixt (blended). Valoarea adăugată este aceea de a îmbina dimensiunea de proiectare a formării cu componenta tematică a Educației pentru Cetățenie Globală și Educație pentru Drepturile Omului. Este cu siguranță o oportunitate de dezvoltare organizațională atât din punct de vedere al experimentării didactice, cât și al învățării comune cu partenerii de proiect”, afirmă Marco Oberosler, Administrator E-learning, networking & project management officer, CCI Italia.
„Proiectul Learning the blended way este inovator pentru comunitatea profesională din Bulgaria. Participarea la acesta ne oferă ocazia de a explora noi abordări în ceea ce privește învățarea adulților și de a ne provoca pe noi înșine ca formatori și instructori. Parteneriatul stabilit pe parcursul proiectului și oportunitatea de a face schimb de experiență ne îmbogățesc expertiza în domeniul proiectării formării prin combinarea instrumentelor și tehnicilor mixte de predare (blended learning), față în față și online”, povestește Donika Koleva, Manager Programe & Proiecte CONCORDIA Bulgaria.