Anul acesta, CONCORDIA și Schoenherr aniversează 15 ani de parteneriat. În acești ani, firma de avocatură a acordat asistență juridică pro bono organizației neguvernamentale, sprijinind proiectele sociale și educaționale ale acesteia în România, Moldova, Austria, Bulgaria și Kosovo.
Pentru a sărbători acest parteneriat, pe 17 noiembrie 2023 CONCORDIA a găzduit un eveniment în locația sa EDU CAMPUS de lângă Ploiești, unde membri ai echipei din România a Schoenherr s-au întâlnit cu copiii și tinerii care beneficiază de acest proiect educațional. Cu acest prilej, echipa firmei de avocatură a desfășurat și activități de voluntariat în spațiul EDU CAMPUS, ajutând la construirea și vopsirea unor spații comune.
„Este cu adevărat o onoare pentru noi să avem Schoenherr ca parte a comunității noastre de parteneri, având în vedere că ne sprijină de atâția ani cu toate serviciile juridice de care avem nevoie, de la aspecte ce țin de organizarea juridică a organizației noastre, la vânzarea de proprietăți, aspecte fiscale, cadrul juridic privind dezvoltarea de parteneriat, și multe altele. Fără îndoială, activitatea noastră de sprijin al copiilor și tinerilor care provin din comunități defavorizate a fost îmbunătățită prin aceste servicii, iar eu și colegii mei suntem extrem de recunoscători pentru acest lucru”, a declarat Bernhard Drumel, CEO al CONCORDIA International.
În ultimii 15 ani, peste 75 de avocați din cadrul Schoenherr au oferit servicii juridice pro bono pentru CONCORDIA în domenii precum drept societar, proprietăți imobiliare, dreptul muncii, relații contractuale, litigii, protecția datelor cu caracter personal, proprietate intelectuală, drept fiscal și altele. Aceste servicii au sprijinit CONCORDIA în desfășurarea activităților sale zilnice, precum și în dezvoltarea și implementarea de noi proiecte sociale și educaționale.
„Echipa CONCORDIA face minuni în a modela viețile copiilor și tinerilor care îi sunt încredințați. Admirăm proiectele și implicarea lor și suntem mândri că putem contribui la povestea lor de succes în România, Moldova, Austria, Bulgaria și Kosovo. Faptul că am putut sprijini CONCORDIA cu consultanță juridică pro bono în ultimii 15 ani este un privilegiu pentru echipa Schoenherr”, a afirmatn Markus Piuk, partener Schoenherr, care conduce echipa juridică ce consiliază CONCORDIA.