Între 30 septembrie și 4 octombrie 2024, peste 300 de voluntari din țară și din străinătate s-au reunit în Berceni, județul Prahova, pentru a construi 4 case destinate familiilor vulnerabile.
Proiectul Hope Build a mobilizat voluntari individuali și parteneri corporate pentru a oferi sprijin unor familii aflate în dificultate, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de locuire din România.
Locuințele au fost construite în regim accelerat, oferind familiilor șansa unui un nou început. Voluntari din România, Italia, Lichtenstein, SUA, Australia, Germania s-au alăturat cu entuziasm eforturilor Habitat for Humanity România, lucrând cot la cot pentru a construi nu doar case, ci și oportunități de viață mai bune. Printre aceștia, numeroase persoane publice au venit să ajute: actrița Tania Popa, campioana olimpică la maraton Constantina Diță, Roxana Ciuhulescu, Eduard Antohi, Andrei Gligor, Raisa Beicu, Larisa Antal, Ștefana Todică, Kiki Constantinescu, Laura Chiriac.
Pentru cine construim
Una dintre familiile care va beneficia de una dintre noile locuințe este familia Constantin, formată din Alexandru, Georgiana și fetița lor, Erika. După ce s-au cunoscut în ianuarie 2022, Alexandru și Georgiana au decis să își întemeieze o familie. În septembrie 2022, s-au căsătorit, așteptând venirea pe lume a fiicei lor. Însă, după nașterea Erikăi, tensiunile cu părinții lui Alexandru au început să escaladeze. În prezent, familia locuiește într-o singură cameră la părinții lui Alexandru, unde spațiul este insuficient, iar prezența mucegaiului le afectează sănătatea.
Pentru Alexandru și Georgiana, visul de a avea o locuință proprie reprezintă mai mult decât o nevoie materială—este o cale spre liniște, stabilitate și siguranță pentru creșterea micuței Erika.
„Fiecare casă construită în cadrul Hope Build reprezintă o victorie împotriva crizei locuirii care afectează mii de familii din România. Acțiunile noastre demonstrează că solidaritatea și implicarea oamenilor pot aduce schimbări reale pentru cei mai vulnerabili. Cu sprijinul partenerilor și voluntarilor, putem oferi familiilor aflate în dificultate șansa la un nou început și la un trai decent,” a afirmat Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.
„Suntem extrem de mândri să mai punem o cărămidă acestui parteneriat de lungă durată cu Habitat for Humanity România, prin participarea noastră activă la încă un proiect remarcabil. Fundatia Hilti susține financiar Hope Build încă de la prima ediție, iar săptămâna trecută a reunit pe șantier 35 de voluntari veniti din Italia, Liechtenstein si România. Colaborarea noastră cu Habitat for Humanity durează de 4 ani și reflectă angajamentul nostru comun în a construi nu doar locuințe, ci și comunități mai puternice și mai unite. Acest proiect ne-a oferit o nouă oportunitate de a îmbina inovațiile noastre tehnologice cu valorile noastre fundamentale, punându-le în serviciul oamenilor și al unui viitor sustenabil. Suntem onorați de impactul pe care l-am putut aduce împreună și așteptăm cu nerăbdare următorul proiect din Bacău”, a declarat Florian Murtaza, reprezentant al Fundației Hilti.
Partenerii evenimentului au fost: Fundatia Hilti, Employee Foundation of the VKR Group, Velux Romania, Dedeman, Mercedes-Benz România, BRD, Wienerberger, Henkel, Bog’Art și Primăria Berceni.
Hope Build este un proiect de construire accelerata în care se ridica mai multe locuințe în doar 5 zile, de luni până vineri, exclusiv cu ajutorul voluntarilor.
Anul acesta, Hope Build vine în ajutorul a 8 familii vulnerabile, care trăiesc în condiții extrem de grele, fără un acoperiș sigur deasupra capului și fără curajul să viseze la un viitor mai bun. Prima etapă a Hope Build 2024 a avut loc la Țuțora, județul Iași si a continuat, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie la Berceni, în județul Prahova. Ultimul eveniment de anul acesta va avea loc între 21-25 octombrie, la Zemeș, în județul Bacău.
Continuăm să construim pentru că 34% dintre români se află în risc de sărăcie și excluziune socială, 1 din 10 români sunt afectați de problemele de locuit, 41% din populația României trăiește în locuințe supraaglomerate, 21% dintre români nu au grup sanitar propriu in interiorul casei.