Cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, celebrată în fiecare an în data de 21 martie, Fundaţia „Pentru Voi” organizează in toate cele 3 centre de zi, dezbateri pe tema: “Ce înseamnă incluziunea?”, tema aleasă de Organizația Națiunilor Unite pentru anul 2022. Împreună putem pleda pentru incluziunea deplină în societate a persoanelor cu sindrom Down și a tuturor persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Vom păstra tradiția celor 10 ani de cand sărbătorim această zi, purtând șosete desperecheate, în semn de solidaritate, deoarece persoanele cu Sindrom Down se nasc cu un cromozom în plus, iar acesta are forma asemănătoare unei șosete, haine și eșarfe multicolore, care simbolizează diversitatea. Pentru că, acceptarea diversității este un prim pas către incluziunea socială.
În România, nu avem statistici defalcate pe tipurile de dizabilitate, așa că nu se știe numărul total al persoanelor cu Down din țară și câte dintre aceste persoane sunt adulte. Incluziunea înseamnă pentru o persoana adultă și un loc de muncă.
Conform datelor furnizate de ANPDPD, numărul persoanelor cu dizabilități angajate, în martie 2021, este de 33.134, ceea ce reprezintă un procent de doar 7,98% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.
În statistici nu apare numărul de persoane cu Sindrom Down angajate, dar conform organizației Special Olympics România, în anul 2020 erau mai puțin de 10 persoane cu SD angajate cu contract individual de muncă.
Cifrele sunt alarmante. Este nevoie de programe specializate de sprijin pentru angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități intelectuale, inclusiv a celor cu sindrom Down, pentru că nu putem vorbi de incluziune fără un loc de muncă.
„Ziua Mondială a Sindromului Down este o zi potrivită pentru a aduce din nou in atenția cetățenilor și factorilor de decizie situatia reală a incluziunii persoanelor cu Sindrom Down. Persoanele cu sindrom Down au nevoie de sprijinul şi prietenia celor din comunitate. Au nevoie să fie valorizați, să fie incluși în viața comunității, sa aiba un loc de munca, sa participe la activități sociale, culturale, sportive”, a declarat Laila Onu, director general al Fundaţiei „Pentru Voi”.
Un exemplu pozitiv de incluziune a fost acțiunea echipei de fotbal Politehnica Timișoara, care a rezervat o mini-tribună pentru persoanele cu dizabilități intelectuale de la Pentru Voi. Câțiva fotbaliști de la echipă au venit personal să facă invitația la meciul de sâmbătă, au vizitat Centrul de Zi Orizonturi Noi, au vorbit cu beneficiarii centrului, care i-au primit cu multă căldură și s-au arătat interesați de o colaborare viitoare.