103 elevi din 15 licee bucureștene au participat la workshop-ul Innovation Camp, organizat de Junior Achievement România, în parteneriat cu NN România, ca parte a proiectului educațional internațional Social Innovation Relay (SIR).
Obiectivul este de a găsi soluții care să ofere șanse profesionale generației NEETs – tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.
Elevii de liceu au analizat, în cadrul workshop-ului organizat la hub-ul DB Connect, obstacolele cu care se confruntă în prezent cei 400.000 de tineri NEETs din România (abandon școlar, nivel scăzut de educație și calificare, șomaj) și au propus în echipe, pe baza feedback-ului consultanților voluntari NN, soluții care să contribuie la pregătirea tinerilor NEETs pentru viața profesională și la creșterea potențialului lor de angajare.
Printre cele mai bune proiecte propuse de elevi s-au numărat:
- organizarea de cursuri certificate de formare profesională/calificare în diferite domenii, cu o puternică componentă practică și implicarea companiilor locale în stagiile de pregătire;
- oferirea de consiliere tinerilor, prin intermediul tehnologiei și al unor profesioniști cu experiență, precum și al unei platforme care să intermedieze legătura angajatori-tineri, în funcție de domeniile de interes și cerințele de pe piața muncii;
- facilitarea accesului tinerilor la calificare suplimentară și locuri de muncă în funcție de oportunitățile locale, precum și oferirea de sprijin financiar proporțional cu implicarea lor.
„Am fost bucuros să particip din nou ca mentor și jurat la un workshop de inovație socială cu tineri și mi-am dat încă o dată seama cât de utile le sunt aceste inițiative ce îi pun în fața unor provocări cu scop nobil. Am toată aprecierea față de acești elevi pentru modul în care au lucrat alături de persoane pe care nu le cunoșteau și de rapiditatea cu care au reușit să adopte un spirit de echipă și o atitudine constructivă. Cu atât mai mult cu cât au reușit să livreze și să prezinte propuneri de proiecte interesante într-un timp scurt. Sperăm că sfaturile noastre le-au fost utile și așteptăm cu interes edițiile viitoare.” – Claudiu Masă, Campaign Manager, NN România.
Innovation Camp este una dintre componentele educaționale ale proiectului SIR, care completează experiența practică dobândită de elevi prin studii de caz și webinarii pe tema inovării şi antreprenoriatului social și prin competiţia de proiecte de inovare socială (etape locală, națională și globală) și mentorat oferit de profesionişti.
Implicarea consultanților voluntari reprezintă o plus-valoare pentru workshop, prin modelele oferite tinerilor, împărtășirea de cunoștințe și experiență, feedback-ul și recomandările de îmbunătățire a planurilor de proiect, precum și răspunsurile punctuale la întrebări legate de resurse și finanțare, dezvoltarea ideii, promovare.
Pe parcursul workshop-ului Innovation Camp, elevii au reușit să coreleze ceea ce au învățat la clasă cu profesorii despre antreprenoriat social și planuri de proiect cu experiența practică și să-și exerseze abilitățile de lucru în echipă, gândirea creativă, capacitatea de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor.
În perioada 2014-2018, proiectul SIR a implicat la nivel național, 277 profesori, 13.500 elevi și 42 voluntari NN. (A.D.).