EduCare este un proiect al Fundației Bosch România în parteneriat cu Edupedu.ro care asigură informații și date corecte din domeniul educației, date obținute din surse oficiale, verificate.
Acest hub informațional educațional pentru sprijinul refugiaților va cuprinde și informații despre activitățile sau inițiativele organizațiilor sau entităților care se adresează acestui grup țintă. Vocea comunității se va face și ea auzită, pentru că interacțiunea cu refugiații ucraineni trebuie să fie reală și firească.
Conform statisticilor oficiale, aproximativ 40.000 de copii ucraineni se află pe teritoriul României, majoritatea fiind de vârstă școlară. Pentru acești copii, dar și pentru părinții lor, este deosebit de important să aibă acces continuu la educație, nitiative dacă vorbim de educație formală, educație nonformală sau informală. Există o serie de nitiative ale autorităților statului, dar și ale altor organisme private, al căror scop este să dezvolte aceste nitiat potrivite pentru învățare. EduCare își propune să devină un hub nitiative al în care se vor regăsi toate aceste nitiative, proiecte educaționale destinate copiilor din Ucraina. Informația va fi disponibilă în trei limbi (româna, engleză, ucraineană), pentru a putea fi accesată cu ușurință de către toți actorii interesați.
În contextul generat de războiul din Ucraina, Fundația Bosch România a avut o contribuție activă, răspunzând prompt apelurilor de implicare venite din partea autorităților române și ONG-urilor. Fundația a dezvoltat parteneriate cu actori relevanți în astfel de situații de urgență, alocând fonduri de peste 80.000 de euro.
„Efectele acestei situații de urgență se vor vedea în timp și am știut de la început că este important să existe o centralizare și o coordonare a tuturor inițiativelor de susținere pentru a ne asigura că vom răspunde nevoilor, nu doar pe moment. Practic, EduCare va răspunde nevoilor pe termen lung pe care le au refugiații din Ucraina, oferindu-le acces facil la informații educaționale relevante, sigure și centralizate. Ne-am gândit la dezvoltarea unui hub informational educational, întrucât vedem în educație un element cheie care să faciliteze integrarea refugiaților”, declară Simona Beldiman, Director executiv al Fundației Bosch România.
„Efervescența autorităților de la noi, mare la începutul crizei, pare că și-a atins de ceva vreme punctul de minimum în privința sprijinului și atenției oferite refugiaților din Ucraina și mai ales copiilor, loviți cel mai tare de invazia Rusiei în țara lor natală. Implicarea organizațiilor neguvernamentale este una firească, ce umple, ca și în cazul multor situații din școlile de la noi, golul enorm lăsat de autorități. Implicarea unei platforme specializate în informații din educație, cum este Edupedu.ro, în proiectul EduCare este una firească, prin care sperăm să ajungem la familiile refugiate din Ucraina cu informațiile de care au nevoie pentru școală”, a spus Mihai Peticilă, jurnalist și co-fondator al Edupedu.ro.