Fundația Botnar s-a angajat să acorde o donație de 4,86 de milioane de dolari către UNICEF în România pentru a susține intervenția pe termen scurt și lung pentru copiii și familiile din Ucraina care fug din calea războiului.
De la începutul conflictului, două milioane de copii au părăsit Ucraina. Până la 10 aprilie 2022, peste 677.000 de refugiați ucraineni au intrat în România, estimându-se că aproximativ 35% dintre aceștia sunt copii.
„Fundația Botnar este alături de cei care suferă din cauza războiului din Ucraina. Copiii și tinerii sunt printre cele mai afectate categorii de populație, iar perturbările asupra vieților acestora vor avea un impact de durată asupra dezvoltării lor fizice, mintale și socio-economice. Organizații precum UNICEF derulează activități importante în sprijinul miilor de copii și tineri care au fost strămutați din cauza războiului. Sperăm ca donația noastră în sprijinul situației din România să joace un mic rol în furnizarea de servicii esențiale celor care au nevoi urgente”, a spus Susanna Hausmann-Muela, Chief Program Officer, Fundația Botnar.
Intervenția UNICEF în privința crizei refugiaților, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), primării, UNHCR, alți parteneri relevanți din domenii strategice și ONG-uri locale, se concentrează în primele etape pe înființarea și operaționalizarea centrelor Blue Dot la punctele de trecere a frontierei și de-a lungul rutelor anticipate a fi folosite de fluxurile principale de refugiați și, totodată, pe acordarea de sprijin și servicii copiilor și familiilor găzduite pe teritoriul României.
„Blue Dot”-urile (Punctele Albastre) sunt centre de sprijin dedicate copiilor refugiați și familiilor și reprezintă un model integrat de sprijin pentru nevoile imediate ale copiilor și femeilor. Centrele se bazează pe sistemul național, guvernamental, de protecție și sunt conectate la sistemele și serviciile naționale și locale de referire către sprijin specializat. Pentru persoanele refugiate care vor rămâne pe teritoriul României pe termen lung, intervențiile se axează pe accesul la servicii medicale, de educație, sociale și psihosociale.
„UNICEF își exprimă recunoștința față de Fundația Botnar pentru sprijinul său generos și pentru parteneriatul de lungă durată pentru ajutorarea copiilor vulnerabili. Aceasta este o criză de protecție a copiilor și noi trebuie să acționăm ferm pentru a ne asigura că tinerii și copiii care fug din calea războiului sunt protejați, au acces egal la servicii medicale vitale și își pot continua parcursul educațional. Sprijinul acordat de Fundația Botnar ne aduce mai aproape de îndeplinirea obiectivelor noastre”, a afirmat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.
Centrele Blue Dot includ spații dedicate copiilor și oferă servicii integrate, inclusiv reîntregirea familiei, restabilirea legăturilor familiale, furnizarea de informații și suport psihologic, înregistrarea celor mai vulnerabili, spații dedicate mamelor și bebelușilor, cât și copiilor de vârste mici, primul ajutor și sprijin în materie de igienă, sănătate și alimentație. De asemenea, serviciile includ și consilierea juridică de bază și servicii de referire către asistență specializată pentru cazurile de violență sau pentru afecțiuni medicale. În centrele Blue Dot sunt disponibile pături, haine groase, kituri sanitare, jucării, precum și produse de igienă și hrană pentru bebeluși. Prezența UNICEF la punctele de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației și Siret este continuă, recent fiind creat și cel de-al treilea Blue Dot, la Isaccea, în timp ce se asigura evaluarea situației și la celelalte puncte de trecere a frontierei. Totodată UNICEF sprijină diferite centre de tip rezidențial și de îngrijire pe timp de zi în cel puțin 10 locații și intenționează să extindă aceste servicii.
UNICEF intenționează să creeze zeci de centre Blue Dot în principalele puncte de trecere a frontierei în România și de-a lungul principalelor rute folosite de persoanele refugiate, precum și să asigure conexiunea centrelor Blue Dot din România cu cele din regiune. Scopul este asigurarea accesului tuturor copiilor la serviciile centrelor Blue Dot pentru a putea fi monitorizați, protejați, pentru a ajunge în siguranță la destinație și pentru a beneficia de serviciile necesare, astfel încât drepturile copiilor să fie respectate.