Cea de a doua runda de finantare in cadrul programului PACT pentru COMUNITATE va fi lansata in data de 15 aprilie.
PACT pentru COMUNITATE sustine comunitatile rurale si urbane mici si medii din sudul țării, prin intermediul organizațiilor comunitare, dezvoltate prin programul „Invatare, Participare, Incredere”, si al altor ONG-uri mici locale. In cadrul primei runde, Fundatia PACT a sprijinit 11 proiecte comunitare, in valoare de 110.000 RON, acordand finantari pentru: proiecte realizate in parteneriat; initiative de antreprenoriat social, cultural si alte forme ale economiei sociale; schimburi de experienta si vizite de studiu; servicii gratuite de instruire, consultanta, facilitare comunitara (ateliere de lucru, seminarii si alte evenimente) la nivel local sau regional.
PACT a anuntat ca noua runda de finantare va aduce „cateva noutati si o metoda simplificata de aplicare, pe baza de scrisoare de intentie”.
Ghidul solicitantului si alte informatii referitoare la noul apel de propuneri vor fi publicate in curand pe site-ul Fundatiei PACT.
Foto: Fundatia PACT (pagina de Facebook)