Fundația Regală Margareta a României lansează Campania de ajutor pentru vârstnicii României, pentru a sprijini de Sărbători și pe parcursul anului ce urmează seniorii aflați în situații dificile de viață.
Până la 5000 de vârstnici vor beneficia de ajutor material, de sprijin practic și susținere emoțională prin programul Fondul Special pentru Vârstnici, finanțat din donații. Sub îndemnul ”Răspunde cu suflet vârstnicilor singuri!”, oamenii de afaceri și managerii de companii sunt invitați să se alăture eforturilor de a susține nevoile urgente ale vârstnicilor, direcționând către Fundație, pentru acest program, 20% din impozitul pe profit sau venit al companiilor din anul 2022 și redirecționând impozitul neutilizat în 2021 prin completarea Formularului 177.
Când telefonul nu mai sună
Mulți dintre vârstnicii de lângă noi, parcă adesea invizibili pentru populația activă, trăiesc adevărate drame, afectați de pierderea celor dragi, de neputință, lipsuri materiale, boli supărătoare sau izolare. Ajunși la o vârstă înaintată, fără ajutor, așteaptă zile în șir ca cineva să le calce pragul ori ca telefonul să sune pentru a auzi o voce. Pentru ei, serviciile sociale, de consiliere, precum și sprijinul comunității, sunt esențiale pentru un trai demn și alinarea singurătății.
Realitatea statistică a anului 2022 continuă să fie descurajantă pentru un segment important al societății: populația României numără astăzi peste 3,8 milioane de vârstnici, dintre care circa 1 milion trăiesc singuri, iar peste 700.000 de pensionari sunt nevoiți să se descurce cu un venit lunar de sub 1.000 de lei.
Zeci de asociații și voluntari mobilizați de Fundație
Fundația Regală Margareta a României, prin generozitatea companiilor și a persoanelor fizice donatoare, a sprijinit peste 4000 de seniori în anul 2022/până în acest moment al anului și a oferit granturi celor peste 30 de ONG-uri din România care, prin serviciile sociale locale, au răspuns diverselor nevoi ale vârstnicilor din comunitățile lor.
Pentru că numărul celor care sunt în dificultate și caută ajutor este în continuă creştere, Fundația Regală Margareta a României își propune să ajute anul următor până la 5000 de seniori, prin proiecte sociale proprii și prin partenerii sociali. Pentru a sprijini nevoile urgente ale persoanelor vârstnice, Fundația susține o rețea de servicii sociale activă în diverse comunități și mobilizează zeci de voluntari. Totodată, Fundația vizează pentru 2023 extinderea proiectelor sociale în noi zone geografice și lansarea unor noi servicii.
Fondul Special pentru Vârstnici a fost lansat de către Fundația Regală Margareta a României în martie 2020, ca un fond de urgență pentru a deservi nevoilor stringente ale vârstnicilor din România și pentru a gestiona izolarea socială determinată de coronavirus. Fondul vine acum în sprijinul seniorilor din orice zonă a țării, în special al celor afectați de singurătate, imobilitate fizică, stare de sănătate precară, sărăcie sau excluziune socială, situații dificile de viață.
Peste 12.000 de seniori din România au fost sprijiniți de Fundație până acum, prin acoperirea a diverse nevoi, precum: ajutor material – tichete sociale, materiale igienico-sanitare sau paramedicale, bunuri de necesitate, sprijin practic – îngrijire sau menaj la domiciliu, livrarea cumpărăturilor sau a medicamentelor acasă, consiliere socială și îndrumare către servicii de suport accesibile în comunitate, dar și susținere emoțională, prin servicii de alinare a singurătății sau consiliere psihologică gratuită.
Cum pot contribui companiile și persoanele fizice?
Pentru vârstnicii aflați în situații dificile timpul nu este un aliat. Fundația Regală Margareta a României vrea să ajute circa 5.000 de seniori în anul 2023, iar pentru o astfel de susținere sunt necesare resurse suplimentare. Tocmai de aceea, Fundația apelează la implicarea companiilor și a persoanelor fizice.
Companiile pot direcționa pentru o cauză socială 20% din impozitul datorat statului pentru anul fiscal 2022 și pot redirecționa sume reprezentând sponsorizări, dacă cheltuiala cu sponsorizarea în anul 2021 nu a depășit plafonul pentru sponsorizare în anul fiscal 2021, prin semnarea unui contract de sponsorizare și depunerea Formularului 177 la ANAF.
La rândul lor, persoanele fizice pot înscrie o donație lunară pe site-ul fundației sau o donație de 2 Euro luna, printr-un un SMS la 8844 cu textul SINGUR.
Fondurile obținute vor fi utilizate de Fundație în continuare pentru:
- Facilitarea accesului bătrânilor la serviciile de care au nevoie urgentă: îngrijire la domiciliu, cantină socială, centru de zi ori policlinică socială;
- Ajutor material, prin pachete sau tichete sociale, pentru vârstnicii aflați în cele mai dificile situații de viață;
- Susținere și dotări pentru îngrijitorii la domiciliu, voluntarii și asistenții sociali din comunități;
- Implicarea seniorilor în activități de voluntariat la centre pentru copii, pentru a avea ocazia să se simtă utili și valorizați;
- Crearea atmosferei de sărbători prin meniuri la domiciliu sau mese organizate pentru vârstnicii singuri alături de voluntari;
- Oferirea de consiliere psihologică și sprijin emoțional seniorilor cu depresii sau anxietate.