Fundația TELUS International Romania Community Board dă startul celei de-a doua sesiuni de granturi din 2022 cu scopul de a oferi sprijin financiar în valoare totală de 46.000 USD organizațiilor non-profit care dezvoltă proiecte axate pe educație, sănătate și mediu.
ONG-urile își pot înscrie proiectele până la data de 21 octombrie 2022, prin completarea formularului online.
Granturile sunt acordate exclusiv organizațiilor non-guvernamentale înregistrate în România, iar proiectele depuse trebuie să întrunească următoarele criterii de eligibilitate:
- să aibă ca beneficiari direcți copii, tineri sau familiile acestora;
- să fie implementate în prima jumătate a anului 2023;
- să utilizeze inovația socială în abordarea unei probleme importante pentru societate.
Suma maximă alocată proiectelor câștigătoare este de 5.000 USD, cu excepția a două proiecte care pot primi până la 10.000 USD fiecare, în funcție de complexitatea lor și de numărul de beneficiari.
În prima parte a acestui an, Fundația TELUS International Romania a fost alături de ONG-urile care au oferit suport refugiaților ucraineni, de la asistență umanitară și veterinară până la asistență juridică, medicală și psihologică. Crucea Roșie Română, Habitat for Humanity România, Salvați Copiii Iași, Hospice Casa Speranței sunt o parte dintre asociațiile susținute în contextul crizei din Ucraina, valoarea totală a sponsorizărilor din cadrul primei sesiuni de granturi ridicându-se la 54.000 USD.
Acesta este al șaselea an consecutiv în care TELUS International Romania Community Board distribuie fonduri în valoare totală de 100.000 USD pentru a susține comunitățile locale și nu numai. Lansată în septembrie 2016, Fundația este unul dintre modurile prin care TELUS International își respectă angajamentul de a “dărui acolo unde trăim” (“We Give Where We Live”), alături de evenimentul anual de voluntariat TELUS Days of Giving sau alte campanii sociale. Până acum, peste 100 de proiecte au fost derulate de ONG-uri în România cu sprijinul
Fundației TELUS International, având un impact pozitiv în viețile a 33.000 de beneficiari. La nivel global, TELUS International gestionează cinci Fundații: în Guatemala, El Salvador, Filipine, Bulgaria și România, fiecare distribuind 100.000 USD anual pentru a sprijini proiecte dedicate comunităților locale.