În ultimii doi ani, Fundația Terre des hommes (Tdh) – România a implementat un proiect prin care a sprijinit integrarea și reintegrarea școlară a copiilor de etnie roma din familiile migrante pentru muncă în străinătate, în special în Franța și Spania.
Proiectul a fost gestionat în perioada noiembrie 2018 – februarie 2021 de Tdh România, cu sprijinul a trei parteneri: Fundația Terre des hommes Europe (Ungaria), Fundación Secretariado Gitano (FSG -Spania) și AFEJI (Franța), fiind cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie (2014-2020). Buget total al proiectului: 454.333 euro (din care cofinanțare UE : 363.466 euro, iar contribuția partenerilor: 90.867 euro).
Astfel în cadrul activităților din proiect și de-a lungul celor doi ani, sute de profesori și specialiști din România, Franța și Spania au colaborat și au participat la traininguri despre identitatea roma, despre metode incluzive și legislație antidiscriminare. În paralel cu aceste activități, organizațiile partenere din proiect au făcut demersuri de advocacy la nivel instituțional național și european, în sprijinul educației continue și nediscriminatorii a copiilor romi.
La finalul proiectului internațional „MIȘTO AVILEAN” („Bun venit!” în limba romani), enumerăm câteva dintre activitățile și realizările sale:
- Un mecanism transnațional de comunicare și cooperare online -platforma www.misto-avilean.eu -cu peste 300 de profesori și peste 40 de școli frecventate de elevi romi în România, Franța și Spania. Această platformă a fost creată în urma rezultatelor unei cercetări sociologice (iunie-septembrie 2020), la care au participat 150 de profesori și care a rezultat în două rapoarte: „Obstacole întâmpinate de copiii romi în școli” și „Nevoile de formare ale profesorilor”. Pentru materializarea mecanismului transnațional de cooperare, am organizat 8 întâlniri transnaționale cu peste 100 de experți educaționali din România, Franța și Spania.
- Un eveniment de consultare cu 52 de specialiști a avut loc în februarie 2021, în urma unei campanii de advocacy bazată pe întâlniri cu reprezentanți ai unor instituții cu putere de decizie la nivel național și european și cu reprezentanți ai unor rețele de ONG-uri europene.
- O amplă campanie a avut loc anul trecut în școli (iulie-septembrie 2020), când 17 profesori voluntari din 12 județe au organizat evenimente care promovau incluziunea copiilor romi în orice școală. Copiii au transmis mesaje creative (cântece, desene, clipuri), pentru a susține și încuraja colegii lor de etnie roma. Peste 1.300 de persoane au participat în total la aceste evenimente în România (respectând regulile de prevenție a Covid19 în vigoare la data respectivă): 730 elevi, 216 părinți; 305 profesori ; 92 alți invitați.
- 20 de webinare, prezentări din partea a 5 experți invitați, despre identitatea romani (prof. dr. Delia Grigore), relația elev-părinte-profesor (Cristian Pădure), legislație antidiscriminare (Dezideriu Gergely); ruptura școală-familie (Mihaela Cozărescu), metode incluzive interactive (Alina Dumitru). Mulți profesori au participat la mai mult de un webinar (706 participări). Webinarele sunt disponibile online pe canalul Youtube al Terre des hommes Romania.
• Cel puțin 450 de profesori au fost formați așa încât să aplice metode de educație școlară incluzivă, continuă și nediscriminatorie pentru elevi de etnie romă. (Cei 14 profesori care au participat la trainingul inițial au format la rândul lor colegi prin intermediul a 16 evenimente de amploare în ianuarie 2020).
CONTEXT Migrația sezonieră la muncă în străinătate a familiilor de romi generează adesea dificultăți de integrare și adaptare pentru copii care își urmează părinții sau care revin în România după mai mult timp. Sunt dificultăți generate de:
- diferențele între sisteme educaționale și instituționale,
- diferențe de limbă și cultură,
- dar și dificultăți administrative sau de echivalare a documentelor școlare emise în alte țări.
Familiile în migrație sezonieră trăiesc adesea în situații precare. Povara procedurilor de transfer școlar internațional cade pe umerii părinților care, de multe ori, nu pot, nu știu sau nu au timp să le finalizeze. Comunicarea și cooperarea internațională între școli și instituții educaționale devin astfel esențiale.
„Atunci când părinții pleacă (în străinătate), să ne anunțe din timp, ce intenții au, unde se duc. Asta pentru ca cei de la școala de destinație să nu plece de la premisa că acel copil este „un țigan care s-a dus acolo să fure”. Este vorba de a vedea acel copil corect. Poate că este un copil foarte bun. Ne-ar ajuta să știm la ce nivel este copilul: cât de mult a acumulat sau cât de mult a pierdut în perioada în care a fost plecat în străinătate, să avem informații despre ce face acolo”, afirmă un director dintr-o școală frecventată de mulți copii romi.