Fundatia HOSPICE Casa Sperantei propune Autoritatii Nationale de Management al Calitatii in Sanatate (ANMCS) ca din 2017 sa includa in sistemul de acreditare a spitalelor, evaluarea furnizorilor de ingrijiri paliative dupa standarde si instrumente specifice, create in cadrul unui proiect sprijinit financiar de Norvegia, Islanda si Liechtenstein si derulat in parteneriat cu Institutul Regional de Oncologie Iasi si Spitalul Municipal Campia Turzii.
Principalul beneficiu adus de acest sistem de evaluare este al pacientului cu cancer sau alta boala cronica progresiva si incurabila, care o data internat sau vizitat la domiciliu de un serviciu acreditat, va primi ingrijiri paliative de la o echipa multidisciplinara ce va raspunde tuturor nevoilor sale: fizice dar si emotionale, sociale, spirituale.
Pentru furnizorii de ingrijiri paliative procesul de pregatire pentru obtinerea acreditarii va duce atat la adoptarea unui set de instrumente pentru evaluarea complexa a nevoilor si simptomelor pacientului, cat si la un proces de invatare pentru membrii echipei de paliatie, care va trebui sa includa: medic, asistent medical, asistent social, psiholog, infirmier, ingrijitor si optional- terapeut, coordonator de asistenta spirituala, dietetician, farmacist, voluntari.
Pentru a veni in sprijinul furnizorilor de paliatie si a incuraja infiintarea de noi servicii de calitate HOSPICE Casa Sperantei pune la dispozitie pe www.studiipaliative.ro iar Asociatia Nationala de Ingrijiri Paliative preia pe www.anip.ro Ghidul furnizorului de servicii de ingrijiri paliative in vederea acreditarii si Dosarul de observatie clinica generala a apacientului in ingrijiri paliative (care a fost propus spre preluare Ministerului Sanatatii).
Ingrijirea paliativa este tot mai cunoscuta in Romania, ca solutie pentru mentinerea unei cat mai bune calitati a vietii bolnavilor suferind de boli cronice grave sau boli incurabile. Ultimii ani au adus o dezvoltare accelerata a numarului de furnizori de ingrijiri paliative atat in sistemul public de sanatate, cat si prin organizatii de caritate cu servicii gratuite sau prin societati comeciale cu servicii private platite.
Mentinerea calitatii serviciilor este esentiala pentru ca noile unitati intrate in reteaua ingrijirilor paliative sa se alinieze la standardele comune de ingrijire a pacientilor cu nevoi complexe, diferite de cele din zona curativa a serviciilor de sanatate.
Ideea realizarii unui sistem de evaluare a furnizorilor de servicii specializate de ingrijiri paliative a stat la baza proiectului care si-a propus crearea unui sistem national de evaluare a serviciilor de ingrijiri paliative pentru grupuri vulnerabile, proiect derulat in cadrul Programului RO10 – CORAI, finantat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala (valoarea finantarii proiectului a fost de 487.378 lei). (A.D.).