In 2017, Lidl sustine dezvoltarea a 17 proiecte de responsabilitate sociala, printr-o investitie de 770.000 euro. Acestea vor fi implementate impreuna cu organizatii non guvernamentale cu experienta in domenii precum educatie si mediu.
Orientat in permanenta spre sustenabilitate, Lidl cauta solutii durabile prin care sa creeze un viitor mai bun pentru comunitate, angajati si pentru mediul inconjurator. Astfel, strategia de CSR a Lidl Romania are 5 dimensiuni principale: societate, mediu, sortimentatie si produse, angajati si parteneri.
Lidl sustine cu precadere demersurile care sprijina educatia si protejarea mediului. Pe langa campaniile de donatii de la casele de marcat, deja o parte integranta din programele de CSR ce se adreseaza domeniului societate, Lidl a demarat programul „Impreuna cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Acesta este dedicat sustinerii proiectelor cu viziune si efecte pozitive pe termen lung asupra comunitatilor si a mediului inconjurator.
In cadrul programului „Impreuna cu Lidl pentru un viitor mai bun”, Lidl a donat 770.000 euro catre 17 proiecte demarate de organizatii non guvernamentale. Acestea sunt dedicate educatiei (ex: programe de formare pentru profesori, Scoli verzi: educatie de mediu la nivel national) si mediului (ex: reciclare, ecologie urbana etc).
“Scoala Zero Waste al Asociatiei EcoStuff este unul dintre proiectele pe care le sustinem. Este dedicat elevilor si profesorilor din invatamantul primar si gimnazial (clasele I – VIII) din Romania. Acestia vor invata despre conceptul zero waste – fara deseuri, despre colectarea selectiva si vor colecta materiale reciclabile. Un alt proiect este despre crearea unui cadru educational care sa intervina in mod proactiv si strategic in crearea unei societati sustenabile. Este vorba despre lideri implicati in dezvoltarea locala, un proiect in care cei de la Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei (O.N.C.R.) ne-au facut sa credem. Astfel de actiuni sunt cele care ne ofera perspectiva unui viitor mai bun, prin care sa aducem o schimbare pe termen lung in societate”, ne spune Cristina Hanganu, Director de Comunicare si CSR Lidl Romania.
Organizatiile sustinute prin initiativa Lidl sunt Asociatia De-a Arhitectura, Asociatia Ecostuff, Asociatia Ecouri Verzi, Asociatia Greeninitiative, Asociatia Mioritics, Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica (ARDOR), Asociatia Slow Food Turda, EFDEN – Asociatia Solar Decathlon, Asociatia Step by Step, Asociatia STUP (Social Trading Urban Place), Fundatia Leaders, Fundatia Noi Orizonturi, Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei, Organizatia Concordia si World Wide Fund for Nature (WWF). (A.D.).