Peste 250 de ONG-uri furnizoare de servicii sociale solicita Ministrului Muncii retragerea actualului proiect de Ordonanta de Guvern care permite operatorilor economici de tip profit accesul la fondurile publice, inclusiv la fondurile structurale europene, in acest domeniu.
In preajma lansarii ghidurilor solicitantilor si a ofertelor de acces la programele operationale aferente fondurilor structurale 2015-2020, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a lansat in dezbatere publica proiectul de ordonanta care va permite operatorilor economici cu scop lucrativ sa furnizeze servicii sociale si sa aiba acces la fonduri publice, inclusiv la fonduri structurale europene.
Fara a organiza o dezbatere care sa aduca la aceeasi masa toti actorii implicati in furnizarea serviciilor sociale, ordonanta schimba fundamental modul de organizare si functionare a sistemului de asistenta sociala, prin deschiderea pietei serviciilor sociale catre societatile comerciale.
Nota de Fundamentare ce insoteste proiectul prevede in Sectiune a 6-a, privind consultarile efectuate in vederea elaborarii proiectului de act normativ, ca proiectul nu se refera la organizatiile neguvernamentale si ca nu este necesara consultarea acestora, desi procentul furnizorilor neguvernamentali de servicii sociale (asociatii si fundatii) din Romania reprezinta 49% din totalul furnizorilor acreditati.
Asociatiile si fundatiile ofera servicii unui numar de aprox. 200.000 de beneficiari la nivel national, persoane care apartin unor categorii de populatie aflate in situatii severe de saracie, marginalizare sau excluziune sociala.
Sase federatii si coalitii de organizatii neguvernamentale importante din România (cu peste 250 de organizatii membre) au solicitat printr-o scrisoare transmisa Ministrului Muncii, Rovana Plumb, retragerea imediata a acestui proiect de ordonanta de urgenta. In Nota de fundamentare a acestui proiect se argumenteaza faptul ca deschiderea pietei de servicii sociale catre furnizorii de tip profit ar putea contribui “la cresterea gradului de absorbtie a fondurilor structurale”. (A.D.).