În luna februarie, SuperTeach va organiza la Bacău și cursul de Mentalitate Deschisă în Educație (MDE), un program de formare destinat profesorilor și educatorilor din sistemul preuniversitar care doresc să își transforme modul de predare și relaționare cu elevii și întreaga comunitate școlară.
Profesori din Bacău, Suceava, Vaslui, Focșani, Galați și Iași, alături de elevi, reprezentanți ai mediului de business și autorități au petrecut sâmbătă mai bine de 8 ore discutând despre educație, despre relația dintre părinți, elevi și copii și importanța celebrării progresului în cadrul sistemului școlar. Titlul primei ediții a Conferinței SuperTeach Bacău, care marchează și cea de-a 60-a conferință de la înființarea SuperTeach, a fost ”Celebrează Progresul, Modelează Viitorul”, în contextul mentalității deschise în educație (Outward Mindset). Conferința a cuprins sesiuni plenare, dar și zone tematice special amenajate unde facilitatorii SuperTeach i-au invitat pe participanți să descopere și să exerseze instrumente, jocuri, tehnici pe care să le poată adapta în relațiile cu copiii, colegii de cancelarie, comunitatea școlară.
Cum o să arate România în 2050?
„Depinde foarte mult de mentalitatea noastră, și nu numai a profesorilor, ci și a părinților, a politicienilor, a antreprenorilor, a celor care avem un cuvânt de spus în dezvoltarea acestei țări”, au punctat reprezentanții Asociației SuperTeach, în deschiderea evenimentului organizat de profesorul pentru învățământul primar Nicu Bujor și moderat alături de eleva Alexandra Mihai.
„Avem posibilitatea de a face astăzi o schimbare pentru ca în viitor copiii să iubească să trăiască în România. SuperTeach este despre a avea o altă mentalitate, iar în centrul mentalității deschise în educație stă crezul că în fiecare copil există o măreție, care trebuie descoperită”, a completat co-fondatorul SuperTeach Dragoș Anastasiu.
Despre a vedea, a asculta, a valida și a celebra – principiile mentalității deschise în educație – a vorbit și Simona Rusu, facilitator MDE și director adjunct al Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare din Galați. Dascălul a povestit cum drumul său ca profesor SuperTeach și facilitator de mentalitate deschisă a început de la o provocare.
„Provocările ne împing întotdeauna să găsim o soluție. Iar provocarea mea a fost copilul Dan cel nebunatic, cel care m-a forțat să fac cursul MDE pentru că trebuia să găsesc o soluție de a relaționa cu el. În acest curs, am fost demontată și montată din nou pe principiile mentalității deschise, pentru mine a fost un proces transformațional extraordinar”, consideră Simona Rusu.
Cum schimbăm sfatul adulților către copii, ”ca să reușești în viață, trebuie să pleci de aici”
La rândul său, Ana Maria Rusu, profesor MERITO, nominalizată la Global Teacher Prize 2023, a subliniat importanța celebrării reușitelor în fiecare zi.
„Cel mai important este să celebrăm oamenii. Să ne bucurăm și să celebrăm că întâlnim oamenii potriviți și că împreună cu aceștia găsim căile spre schimbare”, menționează Ana Maria Rusu.
Și totuși, profesorii din sală au fost de acord că în școlile românești celebrarea nu este o practică foarte utilizată. Întrebat de ce nu sărbătorim mai des succesul.
„Poate ne este teamă să nu pierdem controlul clasei când celebrăm, când ne bucurăm. Suntem mult prea preocupați și îngrijorați de ceea ce cred alții despre noi și ratăm să ajutăm cu adevărat oamenii, să dăm drumul emoțiilor și să îi ajutăm”, completează Seth Wilkins, profesor de istorie în UK și executive coach, reprezentant ARBINGER.
Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach, a provocat audiența să numească lucrurile extraordinare care există în județul Bacău, subliniind că ”ceea ce trebuie să vedem în noi și în ceilalți este ceea ce avem mai bun, ceea ce avem mai măreț, nu găurile și minusurile”. Profesorii din sală au indicat spitalele renovate în Bacău, aeroportul, drumurile refăcute, personalitățile județului din prezent și trecut.
„Deși sunt extraordinar de multe lucruri bune, totuși, dintr-un studiu realizat la nivelul comunității cu sprijinul Consiliului Județean Bacău, reiese că ceea ce le spun părinților copiilor din Bacău este: <<Ca să reușești în viață trebuie să pleci de aici>>. Haideți să schimbăm asta, haideți să vedem măreția din noi și din ce ne înconjoară, să hrănim plinul. Copilul vrea și are nevoie să vadă că adulții din viața sa se iubesc și se respectă. Vrea să-și vadă părinții apreciind profesorii și pe dascăli respectând părinții. Astfel el va crește întreg, nu divizat. Mentalitatea este despre felul în care vedem – pe noi înșine și pe ceilalți – iar aceast lucru ne transformă viața și relațiile atât acasă, în familie, cât și în profesie și în societate”, a punctat Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach.
De la relația părinte-elev-profesor, la cea dintre cadrele didactice și inspectoratul școlar
Relația părinte-elev-profesor a fost ilustrată pe scena evenimentului și prin piesa de teatru ”Libertate – piesă pentru o sală de clasă”, de Yann VERBURGH, în lectura emoționantă și plină de inspirație a actorilor Simona Nica de la Teatrul Municipal Bacovia și Lars Stamate, elev la liceul Mihai Eminescu.
Continuând mesajele transmise prin piesa de teatru, Diana Sabău Lupașc, facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație, a exemplificat prin exerciții practice cum pot ajuta principiile și instrumentele de mentalitate deschisă la soluționarea unor provocări și conflicte din clasă, la îmbunătățirea relației profesor-elev-părinte.
„Eu produc schimbarea, măreția mea ca profesor depinde de capacitatea mea de a vedea măreția în cei cărora le predau”, a concluzionat Diana Sabău Lupașc.
Un exemplu de elev care și-a descoperit măreția și își urmează cu pasiune drumul este Diana Duma, elevă în clasa a XII-a și coordonatoarea ansamblul folcloric ”Comorile Horgeștiului”, prezent, spre bucuria participanților la conferință, pe scena Centrului de Afaceri și Expoziții Bacău.
„Trăim o perioadă cu multe petiții, cu aruncat cu noroi mai ales în interiorul relației părinți – profesori, dar nu numai. Se simte o încordare între noi, este clar. Noi, la inspectorat, încercăm o atitudine de colaborare, nu de superioritate, încercăm să fim mai buni pentru că este mare nevoie să fim mai buni, este vorba despre grija față de cel din fața noastră”, spune Anca Egarmin, inspector.
„Profesorii care oferă cel mai mare beneficiu social sunt cei care iau o clasă de nota 6 și o duc la 9, care creează cel mai bun progres. Acești dascăli trebuie încurajați, progresul trebuie premiat”, precizează la rândul său, primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
De partea profesorilor care se implică în transformarea educației românești sunt și partenerii din mediul de afaceri, companii care investesc constant în proiecte sociale și de educație.
Georgiana Grigoraș, specialistă în comunicare Dedeman, compania care a susținut implementarea proiectului pilot Școala SuperTeach, i-a asigurat pe profesorii din regiunea Moldovei că ”sunteți apreciați și vă suntem parteneri în tot ceea ce faceți”.
În același timp, Beatrice Căsăneanu, reprezentant Skoda Auto Moto Invest Băcau a vorbit despre rolul ”fundamental” al cadrelor didactice, dar și despre nevoia de a învăța ”să lucrăm împreună”. Un altfel de profesor, la Școala de Bani, Nicoleta Druică, reprezentant BCR, a povestit despre LifeLab, un proiect educațional care aduce în sălile de clasă elemente de educație financiară, în toate ciclurile de învățământ.
„Proiectul urmărește dezvoltarea unui comportament de conștientizare, dorim să le deschidem copiilor mintea ca să gândească critic pentru a face alegeri financiari conștiente”, declară Nicoleta Druică, reprezentant BCR.
Elevii apreciază profesorii implicați, empatici, care explică materia pe înțelesul tuturor
Copiii prezenți și ei pe scena Conferinței SuperTeach Bacău au profitat de oportunitate pentru a-și lansa mesajele către profesorii preferați sau mai puțin preferați. Dascălii iubiți au primit mulțumiri și cuvinte frumoase de apreciere, pe când profesorii care nu sunt la sufletul copiilor au primit mesaje și rugăminți precum ”să fie mai buni și mai puțin plictisitori, să dicteze mai încet, să ajute elevii să înțeleagă materia, să fie prezent la ore”.