Pentru al VI-lea an consecutiv, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități plaja accesibilizată de la PUPA BEACH, din stațiunea Mamaia, pentru a oferi egalitate de șanse și un turism civilizat, deschis tuturor.
Funcțională din luna august 2017, plaja a atras în stațiunea Mamaia un număr foarte mare de persoane cu nevoi speciale veniți atât din țară, cât și de peste hotare. În acest sezon estival pe această plajă vă punem la dispoziție două scaune flotabile dedicate în special persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Reamintim că prima plajă din România pentru persoanele cu dizabilități a fost creată în cadrul proiectului „Plajă și Mare pentru TOȚI”, cu ajutorul unor sponsori inimoși.
În anul 2021 am reușit să ne extindem și să accesibilizăm încă două plaje: Plaja Ancuței din Năvodari, și Plaja Lebedelor din Mangalia. În acest sezon estival, pe aceste plaje veți găsi câte un scaun flotabil pentru persoane cu dizabilități. Mai mult, anul acesta am reușit să mai adaugăm încă o plajă, Blanco Beach din stațiunea Mamaia, în lista plajelor accesibilitate de pe litoralul Mării Negre, unde vă așteaptă un scaun flotabil.
Cu fiecare an care trece, am reușit să extindem proiectul ”Plajă și Mare pentru Toți”. Așa că, în acest moment, ne putem mândri cu un număr de patru plaje accesibilizate pe litoralul Mării Negre. Ce este mai frumos decât să vedem din ce în ce mai multe persoane că reușesc să ajungă la plajă și să se bucure din plin de apa mării?
Regăsiți, mai jos, câteva impresii ale persoanelor care s-au bucurat în fiecare an de accesul pe plajele accesibilitate:
- „Numele meu este Aurel și sunt din Rm. Vâlcea. Folosesc plaja de la Pupa Beach, Mamaia, destinată persoanelor cu dizabilități în fiecare an, de la inaugurare. Sunt foarte încântat de această inițiativă, a Asociației Împreună pentru Viitor Constanța, o echipa care este un exemplu de devotament și dăruire la această acțiune. În fiecare an s-au întâmplat schimbări, majoritatea în bine, probleme sunt încă la locurile de parcare a automobilelor persoanelor cu nevoi speciale unde le gasim ocupate de mașini care ar trebui să parcheze în altă parte. Tăietura în bordură pentru a putea trece cu fotoliul rulant din parcare pe trotuar a fost benefică pentru noi. În rest să ne revedem cu bine”!
- „Sunt Mioara din București și în calitate de părinte al unui tânăr cu dizabilități fizice țin să mulțumesc foarte mult și să îmi exprim recunoștința Asociației Împreună pentru Viitorul Constanța care s-a implicat în accesibilizarea plajelor de pe litoralul românesc. Datorită compasiunii și empatiei persoanelor din această asociație, copiii și tinerii în fotoliu rulant se pot bucura de mare (această irezistibilă plăcere) la fel ca toți oamenii. Fără eforturile făcute de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța, persoanele cu dizabilități locomotorii erau private de bucuria verii, pentru că nu se poate manevra un scaun rulant prin nisip și cu atât mai puțin prin apă. Mai mult, din căutările de pe internet nu am văzut să existe plaje accesibilitate în țările vecine (Bulgaria și Grecia). Multumim încă o dată acestor oameni care au avut grijă să facă viața mai frumoasă și mai aproape de normalitate pentru persoanele care fără voia lor sunt în dificultate”.
- „Suntem Luminița și Daniel, părinții lui Daniel din Hunedoara. Daniel este în căruț de când s-a născut. Este un „copil” adult (are 21 de ani) și este o bucurie să îl avem. Ne bucurăm nespus de plaja amenajată corespunzator. Salutăm această inițiativă și MULȚUMIM! Da, Mulțumim pentru că sunt persoane care se gândesc și pun în fapt lucruri concrete care ne fac nouă „Viața” mai bună și mai ușoară”.
Astfel de impresii mai avem de am putea umple multe pagini, dar ne oprim deocamdată la acestea.