Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) a încheiat cu succes proiectul „În țara poveștilor nespuse”, o inițiativă creativă dedicată copiilor din clasele gimnaziale, care s-a desfășurat în această toamnă în satele Periș și Buriaș din județul Ilfov.
Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), proiectul a oferit participanților o experiență unică de explorare a lumii poveștilor prin propria lor imaginație și creativitate.
Atelierele de scriere creativă, susținute de scriitoarea Ana Maria Sandu, au fost concepute pentru a încuraja copiii să dea viață propriilor povești. Pe parcursul întâlnirilor, elevii au explorat texte clasice precum „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway, cât și lucrări contemporane, cum ar fi „Elice” de Simona Popescu și „Vacanță în Portocalia” de Ana Maria Sandu. Astfel, copiii au descoperit frumusețea literaturii și au fost încurajați să creeze propriile lor povești, inspirate din realitatea contemporană, dar și dintr-un univers personal, plin de imaginație și sensibilitate.
„Prin <<În țara poveștilor nespuse>>, ne-am dorit să aducem literatura mai aproape de copii și să le arătăm cât de mult contează poveștile lor. Ne bucurăm că am putut să le oferim un spațiu în care să-și descopere vocea, să se joace cu ideile și să își exprime creativitatea în mod liber”, a declarat Eugen Lumezianu, președintele Asociației Culturale pentru Educație prin Artă.
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă își propune să continue să sprijine dezvoltarea culturală a tinerilor prin proiecte similare, care aduc arta și literatura în comunități din mediul rural. Creațiile literare ale elevilor din Periș și Buriaș urmează să fie publicate într-o carte, oferind astfel o voce generației tinere.
Acesta este al doilea proiect dedicat creșterii gradului de alfabetizare a copiilor din mediile rurale, inițiat de ACEA. Primul s-a desfășurat în primăvara acestui an în comuna Fibiș, iar rezultatul, cartea „Dacă ai putea să ne vizitezi, Micule Prinț”, un volum colectiv scris de elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Groza”, a fost publicat de Fundația Culturală „Camil Petrescu”, în seria editorială pentru copii povesThalia.
Proiect organizat de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA).
Proiectul este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.