Prin sistemul de achiziții publice, sectorul public poate participa activ la dezvoltarea economiei sociale și/sau de mediu, prin stimularea angajărilor, creșterea investițiilor, utilizarea responsabilă a resurselor și incluziunea socială.
Achizițiile cu impact social și de mediu contribuie astfel la dezvoltarea unui model economic care pune accentul pe oameni și pe dezvoltare socială sustenabilă, și devin instrumente importante pentru realizarea obiectivelor de politică publică ale statelor UE.
La nivel european, sectorul economiei sociale include aproximativ 6.3% din totalul forței de muncă. În România, numărul întreprinderilor sociale înregistrate a crescut foarte mult după acordarea de finanțare prin fondurile europene. Astfel, dacă în martie 2020 numărul întreprinderilor sociale era de 134, la sfârșitul anului 2021 erau înregistrate 2392. Numărul întreprinderilor sociale de inserție a crescut, de asemenea, de la 17, în martie 2020, la 113 în octombrie 2021.
Pentru întreprinderi sociale și asociații implicate în dezvoltarea și implementarea de servicii sociale, asociații de protecția mediului etc., reforma sistemului de achiziții aduce oportunități mai mari de a intra pe piața publică, prin accesarea unor contracte cu clauze sociale sau de mediu, contracte protejate etc.
Din păcate, reforma sistemului de achiziții publice se află încă la început în România, procesul întâmpinând încă o serie de provocări:
- În sectorul public predomină procedurile care promovează costul cel mai mic ca unic criteriu de atribuire;
- Utilizarea redusă a digitalizării pentru a identifica mai ușor achizițiile rezervate sau pe cele cu clauze sociale și de mediu;
- Autoritățile contractante nu sunt suficient de pregătite pentru introducerea la scară largă a noilor abordări privind achizițiile publice;
- Accesul redus la piețele publice pentru diverse categorii de organizații, cum ar fi întreprinderile mici și mijlocii, întreprinderile sociale, unitățile protejate, organizațiile neguvernamentale;
- Nivelul redus de transparență, integritate și acces la date publice despre achizițiile efectuate;
- Utilizarea redusă a unei abordări cooperative privind accesul la achizițiile publice.
Toate aceste informații sunt detaliate în Raportul de politică publică: Achiziții cu impact social și de mediu în România realizat de Asociația Centrul pentru Legislație Non-profit (CLNR) și lansat în cadrul unui eveniment desfășurat on-line, pe 28 februarie.
Raportul aduce în atenția publicului și o serie de motive care stau la baza nivelului scăzut de implementare achizițiilor cu impact social și de mediu la nivel național, dar și o serie de soluții și recomandări în acest sens.