Hope and Homes for Children și Fundația Vodafone România desfășoară în perioada august 2020 – august 2021 proiectul „Să fii copil n-ar trebui să doară”, prin care sunt asigurate intervenții pentru 52 de copii victime ale violenței domestice și familiile acestora, din județele Brașov, Sibiu și Bihor.
Proiectul este parte a programului de Prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Hope and Homes for Children și are ca scop prevenirea violenței domestice asupra copiilor, menținerea lor în familiile naturale sau extinse în condiții de siguranță și prevenirea instituționalizării lor. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România cu 175.000 de lei prin Fondul pentru Fapte Bune.
„Parteneriatul Hope and Homes for Children cu Fundația Vodafone România a început în anul 2018, când 104 copii vulnerabili din județul Bihor au fost ajutați să rămână alături de părinții lor și să nu ajungă în grija statului. Ne bucurăm să fim în continuare alături de Hope and Homes for Children, care de peste 20 de ani luptă pentru binele copiilor din România și să contribuim și cu acest proiect la combaterea violenței domestice”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
„Numărul familiilor care au nevoie de susținerea noastră, prin programul de Prevenire a separării copilului de familie, a crescut simțitor de-a lungul anului 2020, în contextul pandemiei și a sărăciei extreme în care se adâncesc din ce în ce mai multe familii și așa vulnerabile. În plus, riscul de violență domestică și abuz asupra copiilor crește și el, ca o consecință a presiunii și a lipsurilor cronice de bunuri de primă necesitate, a izolării. Toți acești factori duc, de multe ori, la instituționalizarea copiilor. Cu ajutorul potrivit, printr-o serie de intervenții specifice fiecărei familii, prin investiții pe termen lung, putem ține familii împreună – și în siguranță”, a declarat Robert Ion, Director de Fundraising Hope and Homes for Children România.
Până în prezent, cu sprijinul autorităților locale, 41 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani, din 15 familii, au fost incluși în proiect – cu toții victime ale agresivității tatălui. Pentru 9 din cele 15 familii, intervențiile s-au concentrat pe îndepărtarea de abuzator prin găsirea unor spații de locuit alternative pentru mame și copii și pe acoperirea chiriilor lunare. De asemenea, pentru toți beneficiarii au fost necesare: plata utilităților, asigurarea de alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte. Toți copiii de vârstă școlară din cele 15 familii au primit rechizite și restul lucrurilor necesare pentru școală și cursuri online. Pentru una dintre familii este necesară, pe termen lung, plata ședințelor de consiliere psihologică – atât pentru mamă cât și pentru copii, cu toții victime ale unui soț și tată violent.
În același timp, specialiștii Hope and Homes for Children sunt continuu aproape de familiile incluse în program și oferă consiliere privind managementul veniturilor, integrarea pe piața muncii și sprijin emoțional pentru toți membrii familiei. De exemplu, pentru o mamă s-a identificat ca soluție de suplimentare a veniturilor preluarea curățeniei unor scări de bloc, deoarece indemnizația de care ar beneficia în urma hotărârii instanței întârzie să apară, multe procese de divorț fiind amânate din cauza pandemiei de Covid-19. Abordarea fiecărei intervenții ia în considerare implicarea activă a familiilor în îmbunătățirea situațiilor proprii, în limita posibilităților fiecărui beneficiar. Obiectivul este ca, în timp, mama și copiii incluși în program să deprindă abilitățile necesare pentru o viață independentă care să le permită să rămână departe de abuzator, pentru totdeauna.
De curând, Banca Mondială anunța că sărăcia extremă va crește anul acesta pentru prima dată în ultimii 22 de ani – și estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 și 115 milioane de oameni doar în acest an, în special în țări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este și România. În condițiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială, situația devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supraviețui – un acoperiș deasupra capului, căldură pe timpul iernii sau cel puțin o masă pe zi – copiii sunt separați de părinți și ajung în centre de plasament sau în forme de protecție specială.
În condițiile în care, în România, până la început de noiembrie 2020 numărul ordinelor de restricție eliberate de poliție împotriva agresorilor domestici a crescut cu 8,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (conf. g4media.ro), riscul de expunere a minorilor la violență în contextul pandemiei este din ce în ce mai mare, cu atât mai mult cu cât copiii au stat mai mult acasă în această perioadă.