Ultima zi din an este și ultima de implementare a proiectului „Seniori activi pe piața muncii”. Derulat pe parcursul a 3 luni, „Seniori activi pe piața muncii” și-a propus să ofere oamenilor aflați la vârsta de argint informații despre piața muncii și șansa de a (mai) munci, dacă își doresc.
115 seniori din centre de zi ale DGASPC (Sector 1, 2, 3, 4, 6) și C.A.R.P. Omenia au participat la cele 6 seminarii interactive organizate în cadrul proiectului. Temele abordate în aceste întâlniri au fost legate de motivele pentru care seniorii și-ar dori să fie din nou activi, de condițiile în care și-ar dori să mai muncească, de ce informații și sprijin ar avea nevoie. Multe dintre răspunsuri la întrebările seniorilor au venit din partea invitaților specialiști în resurse umane: Prof. univ. dr. Alecxandrina Deaconu – A.S.E., Facultatea de Management, Violanda Popa, Customer Relationship Executive la Brightway și reprezentanți ai companiei Mercury Research.
Din discuțiile purtate a reieșit că situația materială reprezintă principalul factor pentru care seniorii se decid să-și caute un job. Un alt aspect de luat în seamă este că prin găsirea unui loc de muncă ei își satisfac nevoia de a se simți utili, sentiment predominant la cei în vârstă. Apoi, seniorii și-ar dori să aibă un program flexibil și să se simtă respectați. Seniorii au și temeri: procesul de digitalizare, ritmul prea alert al societății de astăzi, relația cu șefii, dar și cu cei tineri. Mulți dintre seniori și-au exprimat dorința de a primi sprijin în elaborarea unui CV și în pregătirea pentru interviu, precum și informații despre locurile de muncă disponibile.
Informarea și atragerea angajatorilor pe platforma jobs.seniorul.ro a fost o altă componentă a proiectului, astfel că Mercury Research, The Care Hub și Fundația Regală Margareta a României și-au anunțat oportunitățile de muncă și voluntariat pe site.
„Seniori activi pe piața muncii” a fost implementat de trei organizații neguvernamentale partenere, Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC), Asociația CSR Nest și Asociația Magic Seniors și a fost finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.