Bursele ARC pentru Jurnalism despre Filantropie isi propun sa le ofere jurnalistilor posibilitatea sa scrie despre donatorii romani care schimba lumea in care traiesc si atitudinea societatii despre actul filantropic.
Trei echipe formate dintr-un reporter si un fotograf vor primi din partea ARC o bursa de cate 1.000 de euro si vor avea la dispozitie maximum sase luni ca sa spuna o poveste despre oameni care doneaza strategic pentru o cauza care ii misca – povesti personale care pot inspira si alti oameni sa se implice in comunitatea lor prin donatii directe.
Exemple de subiecte care pot fi sprijinite prin Bursa ARC pentru jurnalism despre filantropie:
- cum cresti un copil pentru a fi generos/filantrop: povesti ale familiilor care isi incurajeaza copiii sa-si doneze cadourile unei cauze; povesti ale organizatiilor care ii invata pe copii si pe adolescenti sa stranga fonduri si sa doneze.
- cum se cultiva donatorii pe termen lung: povesti ale organizatiilor neguvernamentale care au construit relatii pe termen lung cu un grup de donatori recurenti sau un un donator constant.
- profiluri de donatori obisnuiti, oameni cu venituri medii, care doneaza lunar sau periodic catre cauze in care cred.
- povesti despre instrumente noi de fundraising care au inceput sa fie folosite in ultimii doi ani – precum cercuri de donatori, evenimente de familie (nuntile si zilele de nastere caritabile), peer-to-peer fundraising (strangerea de fonduri prin participarea la evenimente sportive populare, precum swimathon, maraton sau skyrun).
- profiluri de filantropi, oamenii care doneaza un procent semnificativ din venitul lor anual catre cauze civice, sociale si de mediu si care au impact major asupra cauzelor respective.
- profiluri de fundraiseri voluntari – oameni care isi conving prietenii si cunoscutii sa doneze bani pentru o cauza pe care o sprijina.
Termenul limita pentru inscriere este 8 februarie 2015. In competitive se poate inscrie orice echipa formata din reporter si fotograf, indiferent de institutia de presa (revista, ziarul, site-ul, postul TV sau de radio) la care lucreaza sau colaboreaza.
Cele trei echipe vor fi selectate de un juriu compus din jurnalisti si fotografi, pe baza unui concurs de proiecte. Echipele vor fi selectate in functie de relevanta, noutatea si profunzimea proiectului inscris, dar si de calitatea portofoliilor trimise. O predocumentare a subiectului este foarte importanta – vor fi preferate propunerile cu o poveste relevanta in detrimentul temelor generice. Povesti care inspira, educa si aduc o perspectiva noua asupra unor teme despre care oamenii cred ca stiu totul. De asemenea, va fi importanta colaborarea dintre reporter si fotograf si felul in care acestia isi propun sa spuna prin imagini si texte o singura poveste.
La finalul bursei, fiecare echipa trebuie sa produca un eseu fotografic si un text amplu despre subiectul ales. Echipa formata din fotograf si jurnalist trebuie sa spuna o poveste comuna, prin doua medii, al caror impact sa fie egal ca intensitate.
Castigatorii vor fi anuntati pe 28 februarie 2014. Echipele au la dispozitie maximum sase luni de la data anuntarii castigatorilor ca sa realizeze un reportaj amplu si o serie de fotografii pe tema legata de filantropie pe care au inscris-o la concurs. (A.D.).