In anul 2015, numarul de locuri de munca create de sectorul neguvernamental – aproape 100.000 – a fost comparabil sau mai mare decat numarul locurilor de munca create de unele sectoare de activitate ale economiei nationale. Aceasta este concluzia studiului “Romania 2017. Sectorul neguvernamental – profil, tendinte, provocari”, realizat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC).
Din punctul de vedere al numarului de locuri de munca create in 2015, sectorul ONG este urmat de industria intermedierilor financiare si asigurarilor (102.000 angajati), activitati culturale, de spectacole, recreative (77.500 angajati), industria extractiva (57.400 angajati), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda (55.100 angajati), tranzactii imobiliare (32.000 angajati).
Acelasi studiu arata ca exista domenii in care prezenta organizatiilor neguvernamentale este esentiala si, fara existenta acestora, mii si zeci de mii de cetateni ar trai in conditii mult mai dificile. La sfarsitul anului 2016, aproximativ 40% dintre furnizorii de servicii sociale din Romania erau privati ONG, asociatii si fundatii ce operau 45% din totalul serviciilor licentiate.
Studiul FDSC prezinta si defineste dimensiunea si dinamica sectorului neguvernamental din Romania in perioada 2010 – 2016 si reprezinta o aducere la zi a editiei anterioare publicate in anul 2010 si, impreuna cu aceasta, ofera tuturor celor interesati o mai buna cunoastere a rolului si importantei sectorului neguvernamental in societatea romaneasca.
In cercetare se regasesc date privind relevanta economica a sectorului neguvernamental si sunt surprinse evolutii si transformari care au avut loc in cadrul acestuia in ultimii ani, precum si informatii si analize despre cadrul legal de functionare a organizatiilor neguvernamentale, implicare civica si voluntariat, finantarea activitatilor asociatiilor si fundatiilor, elemente ce tin de guvernanta interna si de organizare, relatia cu statul si alte entitati din sfera publica. Aceasta editie cuprinde si sectiuni dedicate pentru trei domenii de activitate importante pentru organizatiile neguvernamentale: social, civic si tineret.
Studiul contribuie la demontarea unor mituri si prejudecati tot mai frecvente in spatiul public fata de organizatiile neguvernamentale. De exemplu, este mai putin stiut faptul ca organizatiile neguvernamentale depind intr-o foarte mica masura de fonduri din bugetele publice nationale. Dimpotriva, ele atrag in primul rand resurse externe si private, creeaza locuri de munca si ofera servicii de interes public, sprijinind astfel interventia statului si bunastarea generala.
Contextul politic autohton, dar si evolutiile pe plan international sunt departe de a fi favorabile pentru sectorul neguvernamental, pluralism si o societate deschisa. Statul si partidele politice continua sa nu recunoasca valoarea contributiei sectorului neguvernamental la dezvoltarea tarii, ba chiar incearca limitarea cadrului de functionare a acestuia. Chiar si asa insa, la zece ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, exista suficiente semne care ne indica atat o maturizare a sectorului neguvernamental din Romania, cat si aparitia de noi resurse si energii cu un urias potential pentru dezvoltarea societatii civile. Organizatiile neguvernamentale sunt mai vizibile, mai aproape de cetateni si se bucura de o incredere sporita din partea acestora. Mai mult ca oricand, o mai mare implicare a cetatenilor in structuri asociative in beneficiul comunitatii ar reprezenta un semnal al consolidarii democratiei in Romania si al redobandirii increderii intre cetateni si in valoarea actiunii lor colective. (A.D.).