Din 17 iunie până pe 8 septembrie 2018, Asociația MagiCAMP organizează la Brănești, județul Dâmbovița, cea de-a cincea ediție a taberelor MagiCAMP, dedicate copiilor cu afecțiuni oncologice, copiilor care au suferit arsuri grave (ConnectivCAMP) și copiilor care au pierdut pe cineva drag (BlueCAMP).
Încă din anul 2014, Taberele MagiCAMP oferă, preț de o vară, copiilor încercați prea greu, prea timpuriu, șansa de a-și recâștiga măcar o părticicică din copilăria petrecută pe patul de spital. În cele patru ediții anterioare mai bine de 490 de copii au avut parte de clipe magice transformate în amintiri memorabile.
Anul acesta 250 de copii vor sosi într-un loc de basm unde organizatorii alături de 220 de voluntari le-au pregătit surprize și activități care mai de care mai antrenante: de la cățărat, trasee în parcul de aventură, poduri suspendate, tiroliană, treasure hunt, ateliere creative, seri de cinema și până la show-uri de magie, distracție la piscină și multe altele. Ca în fiecare an, totul se va desfășura sub directa supraveghere a unei echipe de medici și asistente specializați în pediatrie oncologică, a psihologilor și a entertainerilor de top.
Anul acesta în taberele MagiCAMP echipa Global Records va oferi momente de neuitat pentru copiii care vor avea șansa să îi cunoască pe artiștii pe care îi îndrăgesc, printre care se numără Ina și Antonia. Povestea MagiCAMP se scrie alături de fiecare părinte, voluntar, medic, asistentă, susținător și, în special, alături de fiecare copil care crede în MagiCAMP.
”Taberele MagiCAMP sunt locul în care cuvintele ”nu pot” pur și simplu nu există, sunt tărâmul în care puterea zâmbetelor este mai mare decât orice încercare, sunt momente unice în care cele mai pure suflete se apropie, leagă prietenii, visează, sunt libere să se joace. De 5 ani medici, voluntari, sponsori și parteneri își dedică timpul copiilor și construiesc împreună magia lui ”Joacă la greu”, afirmă Melania Medeleanu, președinte al Asociației MagiCAMP. (A.D.).