La cererea profesorilor si a tinerilor din tara, termenul limita de inscriere la concursul de creatie in limba engleza Shakespeare School Essay Competition s-a prelungit pana pe data de 13 aprilie. Concursul de eseuri se adreseaza tinerilor cu varste cuprinse intre 11 si 20 de ani si este organizat de Asociatia Shakespeare School pentru Educatie in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale.
Participantii sunt provocati sa scrie un eseu despre sistemul educational ideal si pot castiga tabere de limba engleza in Marea Britanie si multe alte premii. Inscrierea este gratuita si se face online, pe pagina concursului: http://shakespeare-school.ro/engleza-adolescenti/essay-competition.
“Am scris eseul cu pasiune și sinceritate, iar visul a devenit realitate. Cel mai greu pas a fost gasirea curajului de a trimite eseul, dar numai asa mi-am creat sansa caștigului. Asa cum eu am putut, cu totii putem reusi”, spune Lavinia Ioana Petrica, castigatoare a marelui premiu in 2013 la categoria 15-20 de ani.
Tinerii pot incarca eseul online pana pe 13 aprilie. Mai multe detalii despre teme si regulament se gasesc pe pagina de concurs.
Shakespeare School Essay Competition isi propune sa stimuleze gandirea creativa, spiritul de inovatie si originalitatea si sa motiveze tinerii sa isi perfectioneze limba engleza. Concursul le ofera sanse egale tinerilor din intreaga tara de a experimenta viata intr-un campus universitar britanic de top si de a studia limba engleza la cele mai inalte standarde. (A.D.).