Începe cea de-a doua ediție a conferinței naționale de educație media, „FAKE sau NEWS? Învață să pui întrebările care te apără”. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și UNICEF în parteneriat cu Romanian-American Foundation și poate fi urmărit live, online.
Conferința aduce împreună ONG-uri, lideri de opinie, experți internaționali, reprezentanți ai autorităților și profesori, dar mai ales elevi, ce sunt încurajați să participe activ la discuții.
Pe parcursul întregii zile, adolescenți, profesori, experți în educație media și parteneri discută despre modul în care educația media îi ajută pe tineri să se pregătească pentru a face față perioadelor de criză, în contextul infodemiilor generate de pandemia de COVID-19 și de războiul din Ucraina.
Conferința a fost deschisă printr-un panel susținut de membri ai Boardului Copiilor din România și ai Consiliului Național al Elevilor în care au împărtășit din experiența avută în cadrul trainingurilor de educație media la care au participat și a activităților pe care le-au organizat ei înșiși pentru elevii din comunitățile din care fac parte.
„Am participat la un training susținut de CJI și am aflat cele mai eficiente moduri de a diferenția ce e real de ce e fals, inclusiv din propriile percepții, nu doar în ceea ce privește știrile și informațiile din media. Apoi, împreună cu colegul meu Mihnea, am organizat o serie de sesiuni de educație media în județul Suceava, având ca grup țintă liceenii. Aceștia au devenit la rândul lor multiplicatori și astfel am lansat un val de alfabetizare media în rândul tinerilor suceveni. I-am ajutat să înțeleagă cât de important este să procesezi informația pe care o primești înainte să o accepți ca fiind adevărată și să o distribui mai departe”, a povestit Rafaela, 15 ani, membră a Boardului Copiilor din România și a Consiliului Național al Elevilor.
Evenimentul va continua cu o dezbatere pornind de la întrebarea care dă numele conferinței, la care participă reprezentanți ai autorităților, CJI, Romanian-American Foundation și UNICEF. Aceștia vor discuta despre importanța educației media și rolul fiecărei părți implicate în program.
„Am pornit conferința cu o întrebare «fake sau news?» pentru că întrebările ne antrenează curiozitatea și ne dezvoltă gândirea critică de care avem nevoie în perioadele dificile. Folosim «fake news» prea des, ori de câte ori nu ne convine un anumit mesaj. Amestecăm materialele care ne dezinformează, cu cele care doar ne induc în eroare din greșeală, clickbaitul, conținutul plătit nemarcat, mesajele cu care nu suntem de acord și multe altele. Dar punând întrebări, atât nouă, cât și celor din jur, putem să ne antrenăm curiozitatea, să fim mai flexibili și mai greu de manipulat. Să nu luăm nimic de-a gata, chiar dacă ne place o informație. De fapt, despre asta e educația media”, spune Cristina Lupu, director executiv al CJI.
„UNICEF sprijină dezvoltarea educației media în România, astfel încât copiii și adolescenții să dobândească abilitățile esențiale de care au nevoie în prezent. Ei trebuie să învețe cum să facă diferența între opinii și fapte, cum să distingă între informații false și știri verificate. Putem lucra împreună cu copiii pentru a împărtăși cunoștințe mai multor copii, iar unul dintre cele mai bune exemple este colaborarea noastră cu membri ai Boardului Copiilor și ai Consiliului Național al Elevilor, care au avut rezultate excelente împărtășindu-le colegilor lor noțiuni de bază de educație media. Lucrăm de asemenea împreună cu mediul universitar pentru a pregăti cât mai bine generațiile viitoare de cadre didactice, astfel încât să le transmită elevilor noțiunile de educație media necesare”, a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.
În partea a doua a zilei, evenimentul continuă cu o serie de ateliere pentru profesori, elevi și tineri, pe teme precum „Cum abordăm subiecte dificile din media la clasă?”, „Cum ne putem apăra de noi înșine? Despre biasuri” și „Cum ne construiesc poveștile realitatea?”.
Conferința are în vedere contextul ucrainean și modul în care educația media poate crește reziliența în cadrul unei societăți. Astfel, participanții pot urmări online prezentarea Programului de Educație Media al CJI în România, precum și prezentarea programului de educație media din Ucraina, aceasta din urmă fiind susținută de Valeria Kovtun, fondatoarea și directoarea Filter, primul proiect național de educație media lansat în țara vecină. Filter se concentrează pe dezvoltarea abilităților de gândire critică ale ucrainenilor și pe promovarea educației media ca măsură preventivă împotriva dezinformării. În acest sens, Filter a lansat o platformă de studiu online, a deschis cluburi de educație media, a organizat primul concurs național pentru elevi „Reporter” și a coprodus un proiect TV împreună cu televiziunea publică ucraineană.
„FAKE sau NEWS? Învață să pui întrebările care te apără” este o conferință din cadrul Programului de Educație Media, semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și UNICEF în România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation. Ediția din 2023 e realizată cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.