Confederația globală CARE a inițiat, încă din primele momente ale escaladării situației din Ucraina, un sprijin umanitar consistent atât în orașele ucrainene afectate cât și în țările cu cele mai ample afluxuri de refugiați, precum Polonia, Georgia, România și Republica Moldova, ajungând la un total de 989.700 de persoane la nivel internațional.
În România, una dintre principalele zone de implementare a acțiunilor de suport pentru refugiații ucraineni, CARE a intervenit prin intermediul a doi parteneri pe termen lung – Fundația SERA România și FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil), printr-un proiect numit CARE FOR UKRAINE, care a ajuns la aproape 150.000 de persoane afectate de conflict.
De la escaladarea conflictului din Ucraina, aproape 3,3 milioane de ucraineni au trecut granița în România și aproape 110.000 dintre ei au rămas aici pe termen lung.
CARE a adus în acest grup de inițiativă cei peste 75 de ani de experiență în lupta împotriva injustiției sociale dar și finanțarea necesară pentru ca, alături de Fundația SERA România și FONPC, să fie coordonate peste 30 de proiecte de sprijin. Tematicile de intervenție au fost diverse: intervenții rapide la graniță, sprijin cu bunuri de strictă necesitate, programe de suport pentru copii, asistență medicală și psihologică, prevenirea traficului uman, integrare socială, centre de tranzit și de suport și echipe mobile de intervenție, distribuție de bunuri peste graniță.
Sprijinul pus în aplicare în România și Republica Moldova pentru populația refugiată face parte dintr-un plan mai larg al confederației CARE de a dezvolta resursele locale de sprijin social. S-a investit nu doar în dezvoltarea programelor de suport, dar și a capacității organizaționale, pentru ca această experiență să lase în urmă organizații mult mai bine pregătite pentru a reacționa în situații de criză. Alături de Fundația SERA România, partenerul său de 20 de ani, și de FONPC – o organizație umbrelă cu peste 65 de membri – a fost implementat un program multisectorial de către 28 de sub-parteneri din România și 3 din Republica Moldova.
80.000 de beneficiari în România, 3.500 în Republica Moldova, 66.000 de ucraineni sprijiniți în zonele afectate de conflict
„Cei 31 de parteneri ai acțiunii umanitare CARE FOR UKRAINE sunt organizații cu multă experiență în lucrul cu categoriile vulnerabile. Fundația SERA, pe care o reprezint, lucrează pentru copiii și familiile aflate în pericol de separare de 27 de ani. Așadar, cumulăm foarte mulți ani puși în slujba umanității, iar când această situație a conflictului din Ucraina a apărut, indiferent că am fost pregătiți sau nu, indiferent dacă aveam sau nu infrastructura necesară de a sprijini un număr de 150.000 de oameni, a trebuit să o facem. Dacă scopul tău, ca organizație, este să ajuți copiii, atunci nu poți întoarce privirea de la cei 48.000 de copii ucraineni aflați acum în România. Nu poți să ridici din umeri neputincios în fața celor 110.000 de ucraineni rămași în țara noastră. Din păcate, încă nu vedem lumina de la capătul tunelului și trebuie să ne înarmăm cu reziliență, o calitate pe care am învățat-o din plin de la refugiații cu care lucrăm”, declară BOGDAN SIMION, Director General Fundația SERA România, organizația care a asigurat implementarea proiectului CARE FOR UKRAINE în România.
31 de ONG-uri din România și Republica Moldova sunt parte din acțiunea umanitară CARE FOR UKRAINE
În fața dezastrului umanitar din Ucraina, confederația CARE, cu sprijinul Fundației SERA România și FONPC, alături de alte 31 de organizații partenere au acționat în regim de urgență, oferind sprijin imediat dar și de lungă durată pentru 80.000 de refugiați ucraineni care, fie au tranzitat România, fie au ales să se stabilească aici temporar, precum și pentru alți 3.500 de refugiați care au rămas în Republica Moldova. Pe lângă acțiunile de suport local, CARE și Fundația SERA au organizat, cu sprijinul Crucii Roșii Vrancea, convoaie umanitare către orașele afectate, ajungând la un număr de 66.000 de beneficiari pe teritoriul Ucrainei.
„Îmi amintesc atât de viu de începutul conflictului. Eram deja la graniță și era noapte și ningea, iar șirul lung de mame care treceau granița părea nesfârșit, cu copiii lor înspăimântați și tremurând și cu puținele haine puse în grabă într-o pungă. Și m-am întrebat, dacă aș fi în locul lor, cum aș fi vrut să fiu primit și tratat de poporul român? Și acesta a fost reperul nostru și motivația care ne-a dat curajul să ajutăm atât de mulți refugiați”, afirmă Daniela Topală – Fundația Star of Hope România, unul dintre cei 31 de parteneri locali ai proiectului CARE FOR UKRAINE.
Fiecare poveste de succes din cadrul CARE FOR UKRAINE este ca o lumină în întunericul așternut de război.
Fiecare refugiat poartă în bagajul său o poveste a unor pierderi devastatoare: casa, familia, orașul, viața așa cum o știau, meseria…nimic nu a mai fost la fel, totul s-a schimbat peste noapte. Oameni care au adunat în grabă ce au nimerit într-o valiză și au pornit către nicăieri. Unii au luat însă cu ei situații medicale foarte grave, ce trebuiau să găsească răspuns în țara de destinație. În ultimul an, conform unui studiu recent realizat de FONPC la nivel național, 19.594 de refugiați ucraineni au beneficiat de asistență medicală, iar 3.170 au fost spitalizați. 4.590 au beneficiat de servicii de ambulanță. 462 de copii vaccinați împotriva poliomielitei și alți 444 împotriva rujeolei. 1.000 de persoane vârstnice au solicitat servicii sociale.
Unul dintre beneficiarii proiectului CARE FOR UKRAINE și o astfel de lumină în negura războiului este Danik, un băiețel de 5 ani, diagnosticat cu autism. Diagnosticul a fost primit de părinți când el avea doar 3 ani, într-o perioadă care s-a suprapus cu debutul pandemiei, așa că terapia nu a fost posibilă. Apoi a venit războiul, iar fuga din calea lui a agravat enorm situația copilului.
„Să fugi din calea bombardamentelor pentru a-ți salva viața este ceva covârșitor. Dar atunci când ai cu tine un copil ca Danik, pentru care fiecare situație necunoscută este un declanșator, cea mai mare frică a ta este că nu vei putea găsi un spațiu sigur pentru el”, spune Marina, mama lui Danik, parte dintr-un program de sprijin al asociației Autism Baia Mare, unul dintre cei 31 de parteneri CARE FOR UKRAINE.
„Nu ne-am imaginat niciodată că războiul ar putea fi o oportunitate atât de mare pentru fiul nostru – oricât de ciudat sună. În Ucraina nu știam ce să facem, dar am ajuns la acest centru unde, datorită specialiștilor, Danik s-a transformat în copilul minunat pe care îl vedeți astăzi și în curând va fi posibilă integrarea lui la grădiniță. Nu am cuvinte să vă mulțumesc!”, a continuat Marina.
Alte cifre ale intervenției CARE FOR UKRAINE în România, până la data de 10 februarie 2023:
- intervenție la graniță – 36.380 beneficiari;
- sprijin pentru copii – 40.042 beneficiari;
- asistență psihologică – 7.539 beneficiari;
- prevenirea traficului de persoane – 2.586 beneficiari;
- integrare și protecție socială – 44.374 beneficiari;
- sprijin în centrele de tranzit – 3.500 beneficiari;
- echipe mobile – 16.188 beneficiari.
Organizațiile și proiectele susținute prin CARE și implementate la nivel național de Fundația SERA România cu sprijinul CARE Franța și FONPC sunt: YouHub Association, Fundația FARA, Fundația ESTUAR, Asociația CARUSEL, Asociația Esperando, Fundația Parada, Asociația de Ajutor AMURTEL România, Asociația ASSOC Baia Mare, Asociația AUTISM Baia Mare, Asociația Create Yourself, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică – ECLER, Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, Asociația Q-ARTS, Asociația The Social Incubator, Asociația Buna Ziua Copii din România, Asociația ANAIS, Asociația „Rădăuțiul Civic”, Asociația Hands Across Romania, Fundația Inimă de Copil, Organizația Natională Cercetașii României, ALIAT pentru Sănătate Mintală, Societatea pentru Copii și Părinți, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Asociația Club Sportiv Olimpic Snagov, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, Fundația Star of Hope Romania, Asociația eLiberare, Asociația Keystone Human Services International Moldova, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” Moldova, Centrul de Drept al Femeilor Moldova, DGASPC Sector 1, DGASMB, DGASPC Sector 3, DGASPC Tulcea, DGASPC Suceava, DGASPC Maramureș, DGASPC Brașov.