Specialisti din cadrul Universitatii din Amsterdam vor lucra incepand din acest an impreuna cu membrii echipei Baylor la proiecte de amploare care au drept scop imbunatatirea starii de sanatate a beneficiarilor fundatiei. In acest sens Fundatia Baylor Marea Neagra a incheiat un parteneriat cu Scoala de Cercetare a Comunicarii din Amsterdam (ASCoR), Departamentul de Comunicare, Facultatea de Stiinte Sociale si Comportamentale din cadrul Universitatii din Amsterdam.
ASCoR este cel mai mare institut de cercetare de profil din Europa si printre cele mai mari din intreaga lume. Scopul colaborarii este dezvoltarea de interventii comportamentale in concordanta cu ultimele progrese teoretice si metodologice din domeniul sanatatii si aderentei.
Primul dintre proiectele pe care Fundatia Baylor isi propune sa le realizeze in parteneriat cu ASCoR este „Dezvoltarea unui manual stiintific de sustinere a aderentei la terapia antiretrovirala” care va combina experienta clinica a psihologilor de profil din Romania cu noile idei teroretice si metodologice aparute in cercetare despre aderenta la tratamentul HIV, astfel dand nastere unei baze solide pentru realizarea de interventii specializate pentru persoanele care traiesc cu HIV in Romania.
Proiectul, cu o valoare totala de 35.508 Euro, este realizat cu sprijinul financiar al companiei Janssen Romania, compania farmaceutica a Johnson & Johnson, care acopera 56% din costul total. (A.D.).