În următoarele 9 luni, “Zâna Merciluță”, primul cabinet stomatologic mobil din România, va ajunge la aproape 600 de copii din comunități rurale defavorizate aflate în întreaga țară și copii cu afecțiuni oncologice.
Ei vor beneficia de servicii de profilaxie dentară și tratament de specialitate, oferite gratuit de o echipă de opt medici stomatologi voluntari. Proiectul “Zâna Merciluță” este implementat prin parteneriatul dintre Fundația Vodafone România și Asociația Merci Charity, o nouă etapă fiind lansată în cadrul ediției 2018 a programului „Fondul pentru fapte bune”.
Prin acest program, Fundația Vodafone România acordă noii etape a proiectului o finanțare de aproape 170.000 de lei. Acesteia i se adaugă contribuția financiară a Asociației Merci Charity, de 42.000 de lei. Activitatea echipei de voluntari, inclusiv a medicilor stomatologi, este estimată la apoape 190.000 de lei. La încheierea etapei actuale a caravanei, prevăzută pentru jumătatea anului 2019, numărul total al copiilor beneficiari ai proiectului “Zâna Merciluță” va ajunge la 1.800.
Cabinetul mobil își va continua în următoarele luni traseul prin țară, până în iulie 2019 fiind programate vizite în județele Dolj, Constanța, Tulcea, Buzău, Prahova, Ilfov și la Institutul Oncologic Fundeni din București. Primele opriri vor fi făcute în trei sate din judetul Dolj. Pe lângă sesiunile de consultații și tratament pe care le asigură în fiecare sat vizitat, echipa de voluntari a proiectului va realiza, ca noutate a ediției actuale, un studiu despre sănătatea orală a copiilor din sate și a copiilor cu afecțiuni oncologice.
Studiul va analiza afecțiunile stomatologice întâlnite cel mai des și cauzele apariției cariilor dentare, precum și gradul de acces al copiilor la rețeaua de cabinete stomatologice din mediul rural, numărul persoanelor care au încheiat contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și numărul copiilor care beneficiază de pachetul gratuit de servicii de sănătate orală. Pentru colectarea de date și analiza lor, Asociația Merci Charity și Fundația Vodafone România vor dezvolta o aplicație online pentru cabinete și unități medicale mobile pe care urmează sa o testeze în prima jumătate a anului 2019.
Proiectul “Zâna Merciluță” a fost lansat în 2014 și a beneficiat de susținerea Fundația Vodafone România prin programele „Voluntar de profesie” și „Fondul pentru fapte bune. Investiția totală a Fundației Vodafone România în acest proiect se ridică până acum la aproape 340.000 de lei.
“Zâna Merciluță” este primul cabinet stomatologic mobil care oferă servicii gratuite în România. Astfel de cabinete stomatologice mai funcționează în Germania, Franța, Polonia, Olanda, Statele Unite ale Americii, gestionate de organizații neguvernamentale. (A.D.).