În anul școlar 2023-2024, alți 3.000 de elevi, inclusiv din medii defavorizate din punct de vedere economic la nivel național, vor învăța și vor lucra în echipă, sub îndrumarea cadrelor didactice, pentru a descoperi lumea finanțelor, analizând factori financiari și…
Read More3.000 de elevi de gimnaziu vor descoperi lumea finanțelor, prin proiectul Sensul banilor
În acest an școlar, până în luna iunie, alți 3.000 de elevi din toată țara, din medii defavorizate economic, își vor îmbunătăți, cu sprijinul profesorilor, cunoștințele financiare, de la noțiuni economice simple legate de bani, bugetul familiei, resurse, la consum…
Read MorePrin proiectul „Sensul Banilor” peste 3.000 de elevi de gimnaziu au acces la activități de educație economică și financiară
Proiectul Junior Achievement de educație financiară, Sensul banilor, are rolul nu doar de a îmbogăți cunoștințele economice și financiare ale elevilor de gimnaziu, ci și de a le dezvolta abilitățile, a le da încredere în ei și a-i inspira să…
Read MoreJA România și Asirom susțin importanța educației financiare în rândul elevilor
În ultimii ani, s-au recunoscut atât la nivel național, cât și european, rolul și importanța educației financiare și introducerea unor concepte teoretice, dar și a unor exerciții în cadrul activităților educaționale, inclusiv în programa școlară, la diferite niveluri de învățământ.…
Read More