La început de an, Freshful dă startul colaborării cu Banca pentru Alimente București prin donarea produselor alimentare și nealimentare care sunt în termen și bune pentru consum. Compania contribuie, în acest fel, la dezvoltarea unui pilon foarte important de sustenabilitate,…
Read MoreHoria Tecău își dorește o „Românie pentru fiecare copil”
Ambasadorul Național UNICEF Horia Tecău a vizitat miercuri, împreună cu Reprezentantul Adjunct al UNICEF în România, Gabriel Vockel, Centrul Comunitar Integrat din comuna Colonești, județul Bacău, parte a inițiativei România pentru fiecare copil. Triplul campion de grand slam a vizitat,…
Read MoreSpecial Olympics România este selectată să participe la Cupa Unificată de Fotbal Special Olympics
Echipe Special Olympics din 25 de țări au fost selectate pentru a participa la Cupa Unificată de Fotbal Special Olympics, Detroit 2022, prezentată de Toyota și susținută de Ally Financial. Detroit va găzdui peste 300 de sportivi cu și fără…
Read MoreFamiliile ignorate de autoritățile din România vorbesc public despre nevoia lor de protecție legală
Asociația ACCEPT lansează campania #ProtejațiToateFamiliile, care aduce în prim plan viața de zi cu zi, provocările și nevoia de protecție legală a familiilor formate din persoane LGBTQIA+ din România. Campania prezintă patru familii din Timișoara, Cluj, Oradea și București care…
Read MorePeste 500 de tineri cu și fără dizabilități intelectuale sunt implicați în activități sportive
Fundația Special Olympics România a dat startul, începând cu 22 noiembrie a.c., unui nou Campionat Virtual de Fitness Unificat, eveniment desfășurat în cadrul proiectului Școala Generației Unificate. Acesta se desfășoară în intervalul 22 noiembrie – 15 ianuarie, cu participarea elevilor…
Read MoreTehnologia asistivă este fundamental pentru independența persoanelor cu dizabilități în contextul actual
Persoanele cu deficiențe de vedere din România sunt puternic afectate de contextul pandemic, iar măsurile de distanțare socială le reduc capacitatea de integrare în comunitate mai mult ca niciodată. Dispozitivele de tehnologie asistivă de ultimă generație înclină balanța în favoarea…
Read MoreSe lansează primul catalog tactil interactiv al județelor României
Asociația pentru Dezvoltare Urbană lansează cu sprijinul Fundației Orange primul catalog tactil interactiv al județelor României. „Catalogul accesibilizat al județelor României” poate fi explorat tactil și auditiv, facilitând studiul independent pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Pentru fiecare judeţ sunt…
Read MoreVicecampionul mondial nevăzător care dovedește că escalada poate schimba vieți
Chiar dacă nu vede, Răzvan Nedu îi face pe alții să vadă. Cu sufletul, nu cu ochii. Iar dacă ar fi un personaj, Răzvan spune ca ar fi Spiderman. Nu doar pentru că se cațără, ci pentru că el crede…
Read MoreA doua ediție a Festivalului Internațional de Film Queer ART200 vine și în online
Între 25 și 31 octombrie, ART200, festivalul internațional de film queer, te așteaptă online cu proiecții, lecturi de proză și poezie și spectacole de teatru! În această perioadă, ne vedem cu mai multe calupuri de scurtmetraje tematice, lungmetrajul Rebel Dykes,…
Read MoreHope and Homes for Children și PEPCO România susțin accesul la educație
Hope and Homes for Children și PEPCO România au facilitat accesul la educație pentru 131 de copii vulnerabili din 11 județe și București, în anul școlar 2020-2021, reprezentând o continuare a intervențiilor de prevenire a abandonului școlar și sprijinirea incluziunii…
Read MoreFundația Regală Margareta a României lansează „Campania România are nevoie de artă!”
În România, zeci de tineri talentați care provin din familii cu resurse financiare modeste se pierd în fiecare an, deoarece nu o șansă reală să-și dezvolte potențialul și să-și exprime talentul. Pentru a veni în sprijinul acestor artiști, Fundația Regală…
Read More„Angajați, NU Asistați!”, programul care oferă incluziune socială pe piața muncii
Timp de 24 de luni (1 noiembrie 2019 – 31 octombrie 2021), 125 de persoane cu Sindrom Down au învățat cum să își caute un loc de muncă, cum să interacționeze cu potențialii angajatori, cum să se prezinte la un…
Read More