KFC sprijină 78 de copii din familii vulnerabile din comuna Vulcan, județul Brașov, contribuind la îmbunătățirea condițiilor lor de viață și facilitând accesul la educație, alături de SOS Satele Copiilor România. Este al doilea astfel de parteneriat, după ce anul…
Read MoreKFC și Asociația ZI de BINE dotează o sală de clasă și oferă elevilor sprijin financiar
Sphera Franchise Group, prin intermediul unui parteneriat încheiat între KFC și Asociația Zi de BINE contribuie la dezvoltarea mediului educațional prin dotarea unei săli de clasă cu toate facilitățile și resursele necesare pentru elevi și prin suport financiar suplimentar pentru…
Read MoreKFC susține nevoile alimentare și de educație pentru copii din medii defavorizate
KFC sprijină 77 de copii din familii defavorizate, asigurându-le resursele financiare pentru acoperirea nevoilor de alimentație și educație școlară, printr-un parteneriat cu SOS Satele Copiilor România. Demersul este parte a platformei “Meniul Zilei de Mâine”, o inițiativă pe termen lung…
Read MoreKFC și Pizza Hut au donat 140.000 euro pentru programul „Vreau în clasa a noua!”
KFC și Pizza Hut au redirecționat peste 140.000 de euro în anul 2019 către programul „Vreau în clasa a noua!”, o inițiativă World Vision România în vederea susținerii parcursului personal și profesional a sute de tineri provenind din medii defavorizate.…
Read MoreSphera Franchise Group se alătură companiilor din România semnatare ale Cartei Diversității
Începând cu luna octombrie 2019, Sphera Franchise Group face un pas important și se aliniază, alături de alte companii semnatare, principiilor Cartei Diversității din România, confirmând astfel politica organizației orientată înspre diversitate și incluziune, productivitate, creativitate și motivarea angajaților. Carta…
Read MoreKFC și Pizza Hut în parteneriat cu World Vision susțin pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, programul „Vreau în clasa a 9-a”
Anul acesta, în cadrul campaniei, sunt prezentate poveștile de succes ale unor alumni, în cadrul platformei dedicate. Mai exact, 12 elevi din promoții diferite împărtășesc ce a reprezentat pentru ei accesul la proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a’’, povestind parcursul…
Read MoreKFC România extinde programul Harvest
KFC continuă să contribuie la reducerea risipei alimentare prin extinderea programului Harvest cu un nou parteneriat – Asociația “Sfântul Arhidiacon Ștefan” (ASAS) Ghencea, din București, acesta fiind cel de-al patrulea colaborator care se alătură rețelei. Astfel, prin donarea surplusului de…
Read MoreKFC România lansează programul de prevenire a risipei alimentare Harvest
KFC România contribuie la reducerea risipei alimentare și la sprijinirea persoanelor ce provin din medii defavorizate, prin intermediul programului internațional de responsabilitate socială Harvest. Implementat inițial ca o platformă pilot, pentru prima oară în România, în noiembrie 2017, programul Harvest…
Read MoreKFC și Pizza Hut donează 145.000 de euro pentru programul – „Vreau în clasa a noua!”
În al 11-lea an de parteneriat, KFC și Pizza Hut România donează către Fundația World Vision România 145.000 euro, în urma programului de strângere de fonduri ,,Vreau în clasa a noua!’’. Suma este strânsă cu ajutorul donațiilor din partea clienților…
Read MoreSphera Franchise Group va introduce paie din hartie în toate restaurantele din România, din aprilie 2019
Sphera Franchise Group anunță decizia de a renunța la paiele din plastic, în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România, începând cu 1 aprilie 2019. Procesul va începe în unităţile KFC, iar până la finalul anului 2019,…
Read MoreKFC și Pizza Hut sprijină și în 2018 programul “Vreau în clasa a noua”
Proiectul „Vreau în clasa a noua” a devenit deja o tradiție în restaurantele KFC și Pizza Hut. În toată luna octombrie se pot face donații pentru copiii înscriși în programul World Vision, în urnele special amenajate în locații. Clienţii sunt…
Read More„Bucket de bine”, campania de donații a KFC continuă şi în 2018
În anul 2017, KFC a donat peste 59.000 de euro către SOS Satele Copiilor România, în urma campaniei „Bucket de bine”. Prin această platformă, lansată inițial în 2014, KFC donează câte un leu din valoarea fiecărui Hot Bucket vândut. 11…
Read More