Peste 120 de instituții și organizații sărbătoresc voluntariatul, voluntarii și impactul lor în comunitate.
Ediția 21 a Săptămânii Naționale a Voluntariatului are loc între 9 și 15 mai, 2022. De-a lungul celor 7 zile, vor fi organizate peste 230 de activități de voluntariat, care promovează voluntariatul și voluntarii generoși care s-au implicat în ultimii ani.
„Ultima perioadă ne-a învățat poate mai multe lecții decât ne-am dorit. Dar ne-a arătat, poate mai vizibil decât oricând, cât de multe lucruri putem face #împreună, câte vieți putem schimba! Ne-a arătat, mai clar ca niciodată, ce înseamnă activitatea voluntarilor și ce puternici suntem atunci când sărim în sprijinul celor de lângă noi. Anul acesta, vă propunem să sărbătorim voluntariatul exact așa, #împreună cu cei de lângă noi, fie că au fost voluntari și înainte sau sunt la prima încercare: vă propunem să organizăm activități împreună cu cei pe care îi considerăm parte din familie!”, afirmă Diana Bere, coordonator SNV 2022.
Ca în fiecare an, SNV propune partenerilor locali câte o temă, prin care să exploreze un anumit tip de voluntariat. Tema acestui an este Voluntariatul de Familie – un nou tip de voluntariat, care aduce numeroase beneficii tuturor celor implicați.
Tricoul SNV este o altă tradiție care îi reunește pe toți cei pasionați de voluntariat, prin același mesaj. Anul acesta, dar și în cei de dinainte, voluntarii de peste tot ne-au arătat că putem ajunge ”împreună, până sus la lună!” așa că ne-am hotărât să și declarăm asta. Astfel, peste 1500 de voluntari vor purta simultan de azi până duminică acest simbol al încrederii în puterea noastră de a genera schimbare, dacă ne adunăm cu mic cu mare.
„Am apreciat cum campania ne face pe noi, membrii ONG, să realizăm cât de important este voluntariatul pentru noi, dar și pentru o comunitate sănătoasă”, spune Bădescu Georgiana – Create.Act.Enjoy – partener local SNV 2021.
„Foarte buna organizare și mediatizare a Săptămânii Naționale a Voluntariatului, calitatea materialelor puse la dispoziție de minunata echipă de organizatori, conștientizarea de către participanți a rolului voluntariatului în reușita activităților civice”, precizează Penciuc Gabriela – Școala Gimnazială Siminicea – partener local SNV 2021.